Decizii noi la Citi Romania

Este vorba de externalizarea activității de analiză a situațiilor financiare ale clienților către Citibank Slovakia (a.s.), aprobandu-se conținutul contractului încheiat de către Citibank România SA cu Citibank Slovakia (a.s.). În conformitate cu prevederile Capitolului III al Normei nr. 12/2003 a Băncii Naționale a României privind supravegherea solvabilității și expunerilor mari ale instituțiilor de credit, în baza analizei fiecărei tranzacții, se  aprobă tranzacțiile conducând la expuneri mari pentru Bancă. Se aprobă scoaterea de pe lista mijloacelor fixe ale Băncii a mașinii folosite de către Dna.Adela Monica Radulescu - Director General Adjunct. Totodată, se decide că această mașina va fi înstrăinată de către bancă către Dna.Radulescu. Integrala deciziilor, o aveti aici

Profitabilitatea bancilor straine vs. a celor autohtone

Există o vastă literatură de specialitate referitoare la profitabilitatea băncilor. Majoritatea studiilor, însă, se concentrează asupra pieţelor cu o prezenţă scăzută a băncilor străine. În plus, aceste studii ignoră faptul că băncile străine pot fi afectate diferit de anumiţi factori în comparaţie cu băncile autohtone, precum şi de factori suplimentari, cum ar fi condiţiile din ţara de origine şi strategiile instituţiilor-mamă.

Concluziile unui studiu foarte interesant, arata ca profiturile băncilor străine scad odată cu dezvoltarea pieţelor de capital. Sau ca băncile preluate înregistrează un randament al activelor de 0,51% faţă de cel al băncilor autohtone, de 0,45%. Mai este dat exmplul BC a Poloniei, care arata ca datorită situaţiei economice din Germania, unele bănci germane au transferat profiturile realizate de sucursale la băncile mamă prin dividende foarte mari. De asemenea, Banca centrală a Ungariei menţionează scenariul în care datorită problemelor de pe pieţele din ţara de origine, băncile străine au evitat să sprijine cu capital sucursalele din străinătate. Studiul complet il aveti aici

FMI:creşterea excesivă a preţurilor caselor durează 4-5 ani şi “costă” 8 % din PIB

În perioada în care numai cei foarte bogaţi deţineau proprietăţi şi capital propriu, fluctuaţiile valorii activelor ridicau mai puţine probleme la nivel macro. Şi atunci creşteau sau se prăbuşeau preţurile, dar consecinţele erau suportate în mare parte de proprietarii bogaţi. Azi, situaţia se prezintă altfel. Mulţi factori care iau decizii în privinţa politicii monetare ezită când au de-a face cu riscuri precum supraevaluarea activelor, deoarece acestea pot afecta obiectivele privind stabilizarea.

Supraevaluarea preţurilor activelor, urmată de prăbuşirea acestora, determină atât o creştere a volatilităţii, cât şi a inflaţiei şi ameninţă stabilitatea sistemului financiar. FMI estima că o creştere excesivă medie a preţurilor proprietăţilor durează 4-5 ani şi este asociată cu o pierdere de 8 la sută din PIB care afectează atât consumul, cât şi investiţiile. Efectele bunăstării determină o creştere rapidă a consumului, urmată de o prăbuşire a acestuia. Majorările înregistrate de preţul capitalului propriu înlesnesc finanţarea unor noi proiecte de către firme, conducând la o creştere excesivă şi apoi la o prăbuşire a investiţiilor. Garanţiile la împrumuturi sunt supraevaluate, astfel încât, în momentul în care preţurile se prăbuşesc, se produc dezechilibre la nivelul bilanţurilor intermediarilor financiari care au efectuat împrumutul. Creşterile excesive tind să mărească venitul fiscal, încurajând reducerea impozitelor şi expansiunea cheltuielilor, care nu pot fi reversibile din punct de vedere politic în momentul în care inevitabil se produce prăbuşirea. Este datoria bancherilor centrali să elimine efectele conomice pe care le produce supraevaluarea preţurilor activelor. În multe ţări cumpărarea locuinţelor este puternic susţinută, ceea ce face ca atât bilanţurile populaţiei, cât şi cele ale intermediarilor financiari să fie expuse la scăderi puternice ale preţurilor. Acest lucru sugerează că impactul macroeconomic al unui ciclu „boom and crash” la nivelul preţurilor proprietăţilor ar putea fi mai mare în ţările care au mai mult credit nerambursat.

Inovaţia financiară reduce costurile şi îmbunătăţeşte eficienţa transferului de risc. Riscul este astfel transferat către cei care pot face mai bine faţă acestuia, iar rezultatul constă într-un consum mai atenuat.

Ciclul „boom and bust” la nivelul preţurilor activelor nu numai că duce la o creştere a volatilităţii inflaţiei şi a producţiei, dar poate, de asemenea, să mărească riscul producerii unor evenimente nefericite. La fel ca şi administratorii riscurilor din sistemul economic şi financiar, şi decidenţii politici sunt nevoiţi să aibă grijă de supraevaluări. Este important de precizat că preţurile activelor se încadrează în mod natural în oricare cadru politic modern al unei bănci centrale. Includerea acestora este în deplină conformitate cu ţintirea inflaţiei aşa cum este practicată în mod obişnuit. Un studiu destept, al unui bancher central, cu cifre si date, gasiti aici

Un studiu FMI foarte bine documentat

…despre cat a costat pana acum criza subprime (1000 de miliarde de dolari, zice FMI), despre cat se joaca strainii pe leu, despre care sunt perspectivele finantarii straine pe pietele emergente….

Capitolul 1 il gasiti aici, capitolul al II-lea ,aici, iar al treilea, aici

Studiul mai are si cateva anexe care sunt interesante pentru cei pasionati de comparatii. Anexa1, o puteti citi aici

Un dialog Vosganian- Isarescu, din 13 mai 1996

“In politica valutară, avem aici un economist reputat, domnul Mugur Isărescu, care din păcate, din cauza compromisului electoral este nevoit să repete ceea ce a făcut în timpul guvernării Stolojan. Supraevaluarea leului nu este decât un avantaj iluzoriu pentru că deşi ieftineşte importurile şi ieftineşte susţinerea sectorului de stat, împovărează exporturile şi creează export de venit naţional. Şi cel care va plăti este cel care va urma pe acest scaun guvernamental. În ceea ce priveşte politica monetară, domnule Mugur Isărescu, dumneavoastră ştiţi cu siguranţă câte tensiuni inflaţioniste s-au acumulat. S-a vorbi de politica de macro-stabilizare, ea s-a petrecut în 1994 aşa: era suficient un birou cât această tribună, control monetar, controlul creditului, ridicarea dobânzilor, amânarea votării bugetului până în lunile mai-iunie, pentru ca infuzia investiţională să fie întârziată şi folosirea ratei de schimb ca ancorat inflaţionistă. Acestea au fost măsuri administrative. Ele nu s-au repercutat printr-o politică reală la nivelul reformei micro-economice.

Realitatea s-a răzbunat. Ne-am lăudat cu creşterea economică. A fost o creştere economică energofagă şi paradoxal ea n-a făcut decât să adâncească deficitele economiei româneşti.”

Termenul-limita de majorare a provizioanelor se apropie

26 martie este termenul până la care instituţiile de credit şi cele financiare nebancare trebuie să opereze majorarea provizioanelor la credite în valută acordate clienţilor expuşi la riscul valutar, decisă de Banca Naţională. Bancile vor trebui sa constituie provizioane de 7% pentru creditele in valuta acordate clientilor care nu sunt protejati in mod natural la riscul de curs valutar clasificat in categoria standard (fara intarzieri la plata ratelor), potrivit lui Isarescu.

In functie de strategiile bancilor, unele ar putea include  provizioanele in costurile clientilor, altii le`ar putea resorbi, majorandu`si cota de piata. Probabil bancile mici nu vor majora cu mai mult de 0,1 pp dobanzile la imprumuturi.

Raportul BRD conslidat, via Sylverstar

Am primit de la Sylverstar (caruia ii multumesc si cu acest prilej), raportul CA al BRD  privind rezultatele financiare consolidate. Orice comparatie cu rezultatele BCR nu mai este intamplatoare. Raportul il gasiti, aici

Isarescu va avea un consilier pe probleme de etica. Cadou de la Trichet

Guvernatorul Bancii Centrale Europene a decis sa faca ordine in privinta intereselor bancherilor centrali, interzicandu`le atat lor cat si nevestelor acestora onorarea anumitor invitaţii care le sunt adresate. In aceste zile va fi numit si un consilier pe probleme de etica, se va stabili concret unde si cand au voie sa ia cuvantul Guvernatorii bancilor centrale si multe altele, pe care le puteti citi aici

Platitudinile lui Isarescu

Sa fim seriosi. De la un guvernator de banca centrala te astepti sa spuna mai mult decat un student la ASE. “Băncile româneşti vor începe să finanţeze şi proiectele din agricultură în următorii ani, dar deocamată încă mizează pe creditrele de consum şi pe cele imobiliare care vor ajunge la saturaţie”. Sau “Inflaţia o să o readucem spre ţintă în partea a doua a anului. Mai important decât atingerea ţintei este revenirea tendinţei creşterii preţurilor pe pantă descendentă.”. Ori “Nu văd pentru următorii şapte ani, până la adoptarea euro, lipsa unui ingredient care să facă imposibilă o creştere economică de 5-6%, durabilă, însă văd pericolul populismului, văd riscurile unor greşeli economice majore. Împărtăşesc punctul de vedere conform căruia administrarea unei crize este mai uşoară decât administrarea succesului”. Vai draga, da` cat de adanc….

Cand te gandesti ca asemenea prognoze vin din partea unuia care a dat cu bata`n balta cativa ani la rand in privinta estimarii inflatiei, unuia care alearga tot mai des pe la toate canalele tv si mijloacele media de print pentru a povesti exact aceleasi platitudini ori a invoca discutiile lui cu Trichet, care nici el nu i`a spus mari secrete de politica monetara (p.s. si eu m`am intalnit la Frankfurt cu Trichet si am schimbat cateva vorbe, fara sa ma laud aiurea cu asta) , asadar cad vezi toate acestea stai si te intrebi oare omul asta care conduce politica monetara din Romania, are habar de ceea ce trebuie cu adevarat sa faca la BNR? Nu neg ca si Guvernul are o vina cel putin egala, la cum merg treburile in Romania, dar aici discut despre BNR.

Cand BNR va publica (asa cum de pilda au facut acum cateva zile colegii lor din Ungaria) un raport cu efectul crizei creditului asupra bancilor locale, ii voi crede. Cand va publica, asemeni altor banci centrale, minutele discutiilor din CA (fara sa se teama ca vor innebuni pietele) legate de politica monetara, ii voi crede. Cand va explica public cum de a fost cu putinta prabusirea atator banci si lasarea pe drumuri a atator familii care si`au plasat economiile in institutii autorizate de distinsul Isarescu, ii voi crede. Cand va spune ca inflatia la finele anului va fi x %, si intr`adevar atata va fi, ii voi crede. Deocamdata, constat ca se joaca de`a Mafalda, peste tot pe unde se duce. Si ca deja devine obositor.

p.s. Macar ratingul folosit pentru banci ar putea sa`l schimbe. E absolut inept, in sensul ca inafara claselor de risc A,B,C,D, si E, nu ai alte informatii mai rafinate. E o clasificare grosiera, ca si cum ai imparti regnul animal in maimute, elefanti, girafe, caini si bursuci,  restul animalelor fiind  fericite increngaturi ale speciilor de mai sus.

Cum se calibreaza politica monetara asteptarilor inflationiste

Să luăm un şoc unic pozitiv de inflaţie.

Presupusul şoc duce la creşterea ratei inflaţiei în aceeaşi perioadă, iar politica monetară restrictivă care urmează are drept consecinţă majorarea ratei dobânzii pe termen scurt. Persistenţa inflaţiei face ca efectul iniţial să se reducă doar treptat (inflaţia rămânând şi în perioadele ulterioare peste nivelul iniţial). În concordanţă cu aceasta, toate ratele viitoare ale dobânzii pe termen scurt cresc, chiar dacă într-o măsură descrescătoare. În acelaşi timp, presupusul impuls inflaţionist poate afecta şi evoluţia diferenţei între PIB real şi cel potenţial în perioadele următoare. Aceasta, la rândul ei, influenţează ratele viitoare ale inflaţiei, exercitând noi efecte asupra ratei dobânzii pe termen scurt, care fie întăresc, fie atenuează efectele directe iniţiale. Impactul asupra ratelor dobânzii depinde în special de dimensiunea parametrilor de risc şi de senzitivitatea lor la activitatea economică reală. Un studiu făcut de nemţi (Determinants of the term structure of interest rates - approaches to combine arbirage-free models and monetary macroeconomics – Deutsche Bundesbank), aici