Sunt tineri, cu un copil de scoala. Stau in Vitan, intr`un apartament luat acum doi ani, prin credit ipotecar. Nu au avut bani, asa ca au mai luat unul de nevoi personale, pe care l`au depus ca avans. Doamna Ionescu este functionar public si castiga 1.100 de lei. Domnul Ionescu are venit mai mare, de 3.000 de lei. Anul trecut, si-au cumparat in rate si o masina. Sperau ca lui, domnului Ionescu adica, sa i se mareasca salariul cu inca 1500 de lei, adica exact rata masinii.
Pana luna trecuta nu urlau de durere. Isi achitau cele 700 de euro, cat insumau ratele la banci, iar din restul de bani se descurcau. De luna trecuta insa, lucrurile au evoluat dramatic. Banca le-a urcat rata la creditul ipotecar cu peste 120 de euro/luna, iar ratele la celelalte imprumuturi au crescut cu 100 de euro. Acum, familia Ionescu, care locuieste in sectorul 3, plateste 1050 de euro pe luna. Ieri au avut scadenta. Din cei 4100 de lei, si`au putut cumpara exact 1043 de euro. « Am luat 1040 », ce era sa fac ?, imi spunea in mail dom` Ionescu. Bancile trebuie platite, ca altfel de scot in strada. I`am intrebat din ce vor trai. Nu stiu. Se gandesc sa isi vanda casa luata acum doi ani, dar le e teama ca n`o sa aiba cumparatori. “Oamenilor le e teama cand aud ca ai credit bancar. Adica nu inteleg ca mai intai trebuie radiata ipoteca pe casa, dupa care putem trece la vanzarea propriu zisa. Prefera ceva fara sarcini suplimentare”, mi`a mai explicat Ionescu.
In plus, doamna Ionescu s-a imbolnavit. Nici nu se pune problema sa se duca la control, ca nu au cu ce. Azi isi duc la amanet bijuteriile. Nu sunt multe, dar spera sa scoata vreo 500 de lei pee le. Prioritatea lor e copilul, care trebuie hranit. Saracutul, habar nu are de ce i s`a taiat de pe lista excursia cu scoala si nici de ce notele bune nu ii mai sunt rasplatite. Cuvantul “austeritate” l-a auzit acum. Inca nu a aflat ce inseamna, dar dupa cum discutau parintii, nu i se pare a fi ceva de bine.
Aseara, dupa ce s`au vazut cu ratele la zi, au facut un mic consiliu de familie. Ce e de facut ? Sa ceara salarii mai mari ? Sa vanda masina ? Sa renunte totusi la casa ? Sa le ceara parintilor sa`i ajute?
Au decis ca domnul Ionescu sa isi mai caute un al doilea job, part time. Doamna Ionescu nu prea a fost de acord, ca asta inseamna sa nu mai fie alaturi de familie. “Si cine o sa plateasca intretinerea? Tu, cu salariul tau de doi bani?”, a urlat disperat, pentru prima oara la sotie, domnul Ionescu. Intretinerea e vineri, iar acum e abia marti. Pana vineri poate facem rost….
Au adormit cu televizorul aprins. Pacat. La numai cateva minute dupa ce au adormit, la tv a aparut premierul Tariceanu, care dadea asigurari ca la noi nu se va intampla nimic rau, cata vreme sistemul financiar e solid si fara probleme. Daca`l auzeau, Ionestii sigur nu si`ar mai fi facut atatea probleme.
octombrie 7, 2008 la 8:05 am
NU se face asa ceva!! Oamenii astia sunt inconstienti de-a dreptul. Tu iti dai seama ca in 2 ani de zile, daca tot puteau sa plateasca 700 euro pe luna, acum aveau pusi deoparte 7200 euro? Plateau o chirie de 400 euro la 2 camere (cam asta era piata acum 2 ani) si faceau o economie de 300 euro lunar. Din cauza astora sunt preturile mari la case. Se baga in rahat pana la gat fara sa aprecieze consecintele. In Romania exista molima “PROPRIETATII”. Toti trebuie sa fim proprietari. Cand mama naibii vom scapa de metehnele comuniste??
octombrie 7, 2008 la 8:09 am
mi se rupe sufletu…
toti inconstientii care s-au indatorat pana la refuz isi merita soarta (si eu am 2 credite dar acestea nu depasesc 40% din salar).
octombrie 7, 2008 la 8:49 am
Sfatul meu: sa vanda masina, sa vanda apartamentul, sa se mute cu chirie de indata. A sapa in continuare cand esti in groapa nu e solutia cea mai buna…
octombrie 7, 2008 la 8:53 am
1. Ce legatura are probabilitatea de default a ionestilor cu asigurarile premierului ca Romania e solida in fata convulsiilor internationale?
2. Domn’ ionescu iti spune cu lacrimi in ochi ca si-a amanetat bijuteriile familiei dar inteleg ca are inca masina la scara. Si ca de altfel ii era greata sa mearga cu RATB-ul si de aia si-a facut inca un credit pe care nu il suporta.
Va rog, un pic de decenta….
octombrie 7, 2008 la 8:53 am
[...] Ne aşteptăm ca prin ziarele de business biznis să tot apară poveşti lacrimogene de tipul acesteia. Vai, sărmanii idioţi! Şi ca ei sunt nenumărate cazuri care s-au îndatorat nerealist. Deci, [...]
octombrie 7, 2008 la 8:53 am
Este o situatie neplacuta, asta este nu intotdeauna viata este roz, insa nu vad nici o criza.
Ar fi foarte util sa stim cateva detalii pentru a face analiza familiei Ionescu:
1) Cate camere avea apartementul?
2) La ce pret l-a cumparat acum 2 ani?
3) Ce valoare au cele 3 credite creditle si pe ce perioada sunt facute?
Hai sa zicem ca a luat acum 2 ani un apartament cu 2 camere la 60k euro. Din care 45k euro credit ipotecar, 15k nevoi personale si a mai facut un credit de 10k pentru masina.
Daca ar fi asa:
– eu as paria ca mai mult de 50% din ratele lunare se duc pe creditul de nevoi personale si masina pentru ca sunt luate pe o perioada mult mai mica. Deci aici ar fi o prima solutie sa vanda masina sa scape de un credit. Apoi daca scape si de cel de nevoi personale atunci isi va rezolva problema financiara a familiei.
– Apoi este o falsa problema: “Se gandesc sa isi vanda casa luata acum doi ani, dar le e teama ca n’o sa aiba cumparatori.”. Evident ca nu o sa-l vanda asa cum ar visa ei cu 120k euro cat sunt anunturile in ziare. Dar daca vrea cu adevarat sa-l vanda, atunci sa-i puna un pret de 90k euro o sa gaseasca sigur cumparatori. Cu banii ashtia scapa de toate creditele, mai ramane si cu 20k de euro si se poate muta linistit cu chirie.
- Daca nu plateste atunci banca (cu ipotecar) ii ia apartamentul, il vinde si-si recupreaza banii. Aici o sa se parleasca Ionescu si posibil si cealalta banca care i-a dat creditul de nevoi personale.
– Sau asa cum analiza chiar Ionescu, sa-si mai caute si niste part-time-uri ca sa faca rost de bani.
Evident nu este deloc o situatie placuta, nu poti sa le ai pe toate: casa, masina si “timp petrecut alaturi de familie”. Ionescu plateste acum pentru ca nu a fost mai rational cand si-a facut creditul.
Dar, in concluzie, ce ne intereseaza pe noi: Ionescu & co nu vor falimenta nici o banca.
octombrie 7, 2008 la 8:55 am
Nu mai discutam ca s-au cam bagat cu capul inainte….
Sa renunte la masina si raman cu 1500 RON lunar.
octombrie 7, 2008 la 8:57 am
1500 RON rata la masina? Adica 400E/luna…
Eu castig mai mult decat cei doi la un loc si mi-am luat masina la care platesc 500 RON/luna rata. Sa ma scuzati daca nu imi starneste mila familia in cauza…
octombrie 7, 2008 la 9:12 am
Iancu
“Dar, in concluzie, ce ne intereseaza pe noi: Ionescu & co nu vor falimenta nici o banca.”
Dacă ne gîndim cîţi sînt în situaţia “Ionescu” putem să credem foarte probabilă improbabilitatea asta.
octombrie 7, 2008 la 9:46 am
Familia Ionescu ar putea:
- vinde casa (posibil cu mai mult decat a dat pe ea), achita creditele si ramane cu cativa EURO.
- vinde masina, desi cel mai probabil banii pe care ii va lua pe ea vor fi mai putini decat soldul creditului. Daca domnul Ionescu se respecta, cu siguranta si-a luat o masina noua, a carei valoare de piata acum nu depaseste 75% din cat a dat el pe ea.
- cauta un part time job.
Dintre aceste variante, eu as recomanda-o pe a doua. E drept ca masina iti ofera un anumit grad de confort. Insa in momentul in care nu ai ce sa pui pe masa, parca si RATB-ul este bun.
Si a treia varianta este ok… insa nu pe termen lung. Pe termen lung, din cauza timpului din ce in ce mai scurt petrecut in familie si a problemelor financiare, familia Ionescu risca sa devina “fosta familie Ionescu”.
octombrie 7, 2008 la 10:20 am
Sunt foarte multi in aceeasi situatie cu fam Ionescu, de care imi pare sincer rau, dar au cea mai mare parte din vina, nu s-au lipsit de nimic, casa, masina, dar trebuie precizat ca este si vina bancilor in goana lor dupa clienti, care au facut tot posibilul sa indatoreze oamenii in acest hal.
octombrie 7, 2008 la 10:34 am
1 Este clar ca familia Ionescu s-a indatorat peste masura crezand ca salariile vor creste, dobanzile la credite vor scadea sau chiar vor stagna probabil bazandu-se pe “incurajarile D-lui Tariceanu”.
2 Datorita politicii grupului Tariceanu, multe alte familii care si-au lasat totusi o suma de manevra mai mare decat a Ionestilor au probleme intrucat :
- cursul de schimb creste
- dobanzile cresc
- produsele se scumpesc (hrana, imbracaminte, transport, etc).
Acest idiot de PM da pomeni electorale dupa bunul plac iar “prostimea” le accepta fara sa se gandeasca ce pot cumpara cu aceste pomeni!!!
Daca oamenii ar fi mai educati, nu ar accepta asa ceva si ar sanctiona prin proteste de strada si mai ales la alegeri.
O revolutie este necesara pentru a elibera tara de acesti politicieni de kkt care isi bat joc de noi.
octombrie 7, 2008 la 10:36 am
care e rostul acestei povesti? nu cred ca merita nici o compasiune indivizii… trebuie sa fii iconstient sa te indatorezi in asemenea hal…probabil sint tzarani dina stia deveniti peste nopate oraseni si carora le pute acu sa emarga cu RATB-ul, si le trebuia masina scumpa….sa isi vinda masina si sa nu se mai vaite (oricum valoarea ei a scazut intre timp, da asta e, tzaranu a vrut masina scumpa ….)sa mearga drequ cu RATB-ull ca din cauza unro tarani ca astia a ajuns orasul asta sa aiba un aer irespirabil si sa nu te mai poti deplasa in el; eu am venit mai mare decit amindoi la un loc, si nu m-am aruncat la masini scumpe, folosesc RATB-ul pentru deplasare la servici, asa ca sa lase vaicarerile si sa devina rationali; sint satul de snobi dina stioa, care nu au ce minca dar merg cu masina scumpa la servici sa impreisoneze vecinii si sa para ca sint mai sus decit in realitate
octombrie 7, 2008 la 10:37 am
Din cate inteleg eu au trecut 2 ani de cand au facut creditele. Preturile apartamentelor n-au scazut la nivelul de acum 2 ani, deci vanzarea ar iesi pe plus. In al doilea rand, ar putea face un credit de refinantare ipotecar, care sa acopere cele 2 credite existente. Garantez ca pt o rata de 1000 euro, poate lua pe 25 de ani peste 120000 euro (sincer nu cred ca au dat atat pt un apartament in vitan acum 2 ani). Daca apartamentul este langa Mall, iar masina e 4×4, atunci sfatul meu e sa le vanda pe amandoua si sa-si ia un Logan si un apartament in Rahova, si vor vedea ca au bani suficienti si pt rate, si viata e inca frumoasa…Povestea dumneavoastra mi se pare sincer o simpla fictiune. Nu pot crede ca cineva poate ramane in aceasta situatie cand exista destule solutii pentru asa ceva
.
octombrie 7, 2008 la 10:38 am
Ionescu e un mare idiot, este mai mult decat evident. Oare chiar asa tampiti pot fi unii romani?
Banca cauta cu precadere prostii si din pacate cad multi in navod.
octombrie 7, 2008 la 10:39 am
Masina e totusi un lux… ma alatur unui antevorbitor, si zic ca intr-adevar, rata la masina+casco in cazul meu ajunge la 1500RON. DAR! e vorba de o masina de 20000 Euro, ceea ce e clar un “moft”… pana acu’, am avut logan, si nu-mi pare deloc rau. Stiu si eu “ionesti” care castiga de 3 ori mai putin ca mine (fara exagerare) si au masina comparabila sau mai scumpa… dar, sorry, e problema lor! Nimeni nu i-a obligat!
In concluzie, ce as face EU: as vinde de urgenta masina. Chiar daca ies in pierdere… asta e, nu-mi permit ratele. Importanta e casa, orice ar zice altii, eu NU as vinde casa, costurile de “relocare” sunt foarte mari, si in plus, tinzi sa te obisnuiesti cu locuinta ta (are copilul scoala/gradinita aproape, etc.). Daca poate sotia sa gaseasca un serviciu mai bine platit – si asta e o solutie. Sau chiar domnul Ionescu. Sa vorbeasca cu seful sau, “sefu’, am comis-o, uite mi-am vandut si masina, da’ tot nu-mi ajung banii sa traiesc… cum facem, pot sa obtin si eu ceva bani in plus? Fac o ora-doua de overtime, ceva?”. Sau sa caute alt servici. E greu de gasit solutia in situatii asa de delicate, e drept… da’ si sa te BAZEZI pe faptul ca vei primi o marire de 50%, mi se pare inconstienta.
octombrie 7, 2008 la 10:42 am
clarificare: e moft sa ai masina de 20000 euro.
Ionescu, chiar daca avea nevoie de masina, putea sa-si ia una de 7000. Ratele erau cu siguranta suportabile, iar un Logan de 1.4 cu A/C e masina suficient de mare pt. o familie, si suficient de comfortabila. Nu te intinzi mai mult decat iti permite plapuma… sau daca te intinzi, sa nu te plangi dup-aia
octombrie 7, 2008 la 10:45 am
“In Romania exista molima “PROPRIETATII”. Toti trebuie sa fim proprietari. Cand mama naibii vom scapa de metehnele comuniste??”
Pai dumneavoastra nu stiti, probabil pentru ca nu locuiti in Romania, ca statutul de chirias aici este unul mai mult de paria. Chiriasii sunt priviti cu neincredere, chiar cu ura. In schimb, ei trebuie sa plateasca chirii mari chiar comparativ cu alte state UE (unde veniturile sunt mult mai mari). Aici nu exista mentalitatea din Vest, unde majoritatea traiesc cu chirie. Aici toti care au primit apartamente pe mai nimic pe vremea comunismului, au devenit brusc capitalisti si cer sume colosale la vanzare sau inchiriere, ca deh, astea sunt legile cererii si ofertei.
Sunt de acord ca in exemplul de mai sus avem oameni care s-au intins mai mult decat le e plapuma, dar… contextul in care traim in Romania e mai mult decat bizar.
Iar politicienii ne aburesc ca nu exista nici o criza, in timp ce euro sare de 4 lei (in curand)…
octombrie 7, 2008 la 10:50 am
Ma gandesc si eu la primul comentariu: cum poti sa recomanzi sa stea cu chirie, oricui, cand nu exista o lege sa protejeze chiriasul de proprietarii care te pot scoate in strada oricand sau iti pot mari chiria dupa pofta inimii? Este o inconstienta sa recomanzi acest lucru unor oameni care si-au permis la momentul respectiv sa-si cumpere o casa si care, mai ales, au un copil. Da, recunosc, a fost o inconstienta sa-si cumpere masina si din pacate, desi vor lua mai putini bani pe ea, e recomandat sa o vanda. Insa casa in care stai nu se vinde decat in cazuri extreme. Iar acum nu e un caz extrem. Si da, domnul Ionescu sa-si mai ia un job pana se rezolva situatia si sa mearga cu RATB-ul.
octombrie 7, 2008 la 10:50 am
Masina tre sa dispara asap.
Pun pariu ca au si dat o groaza de bani pentru apartamentu in Vitan. De’ aproape de mall, Drumul Taberei e naspa.
Ori povestea asta e putin exagerata, ori e cazul tipic de victima a propriului orgoliu si a vrajelii bancilor si agentilor imobiliari.
octombrie 7, 2008 la 10:51 am
Hienelor!
Incredibil cum sunt oamenii! Cum se reped ei sa sfasie dintr-unul mai slab… doar pentru ca e ranit si sangereaza.
HIENELOR!
In situatia familiei Ionescu sunt foarte, foarte multi romani. Da, e vina lor ca s-au indatorat mai mult decat puteau duce. Dar astea sunt salariile oameni buni! Si e vorba de o casa si de o masina… adica… lucruri absolut necesare unei existente decente! Nu e vorba de lux!
Doamne… sunt “oameni” aici care se intreaba “la ce-i trebuia lui casa si masina”!? Ca e vina celor ca ei ca economia crapa acum! DOAMNE! Cat de lipsiti de umanitate sunteti mai!?
Ionestii muncesc cinstit. Au contractat un credit pe care si-au luat angajamentul sa il plateasca si l-ar fi platit daca ar fi trait intr-o tara normala.
… o tara normala in care statul (conducatorii ALESI si PLATITI de cetateni) isi respecta cetatenii si nu ii fute (pardon, fura) pe fata, pe spate… si prin toate mijloacele (gaurile) posibile… cu cat mai umilitor pentru cetatean, cu atat mai satisfacator pentru stat!
Si totusi, asa oameni lipsiti de suflet ca cei care acuza dorinta Ionestilor de a tai normal… isi cam merita conducatorii. Dar ce ne facem noi, ceilalti? Si Ionestii?
octombrie 7, 2008 la 10:56 am
Citesc cu uimire ca a disparut orice urma de compasiune. Ma intreb daca voi ce ati scris ca oamenii sunt inconstienti stati cu chirie. Daca ati plecat cu bagajele in brate cautand un loc in care sa stati cu familia. Stiti oare cum e sa te muti de 2-3 ori pe an din casa in casa? Poate oamenii s-au gandit sa ii lase copilului o casa? Voi faceti ceva pentru copii vostri? Nu pot sa cred ca ati trecut prin astfel de experiente si sa spuneti ca au fost nebuni ca au luat credit. Ce trebuia sa faca “Ionescu”? Sau poate voi sunteti cei care inchiriati? Ne mai lasati dreptul macar sa visam?
octombrie 7, 2008 la 11:01 am
Pana acum nu am intervenit, insa exersez sentimentul ca s`a inteles altceva. Nu e vorba despre hienism. Numele de Ionescu nu este cel real, pentru ca nu mi`as fi permis sa`l dau. E vorba despre imbecilitatea debitata de ai nostri guvernanti, cum ca la noi criza nu are efect. Atata, si nimic in plus. Va multumesc. Nu am moderat niciun comentariu, exceptie facnd doar cele vulgare. Inca o data, multumesc pentru intelegere.
octombrie 7, 2008 la 11:07 am
Dragut mod de a face trafic pe un blog: hai sa le plangem de mila unor idioti care s-au indatorat pana peste cap bazandu-se pe ce?? Pe “speranta” domnului Ionescu ca cineva ii va mari salariul?? Pe certitudinea lor ca totul va fi la fel ca in momentul in care au luat creditul sau chiar mai bine?
A mai existat o ceata de astfel de idioti in Romania. Jucau la Caritas si au fost revoltati ca au ramas in strada. Ceea ce au si meritat.
“Ionestii muncesc cinstit. Au contractat un credit pe care si-au luat angajamentul sa il plateasca si l-ar fi platit daca ar fi trait intr-o tara normala.” zice unul. Am noutati pentru tine: in orice tara normala, orice om normal trebuie sa fie prevazator cu jocurile financiare si sa nu-si vanda toata existenta la ipoteca. Si nu, masina si casa nu sunt lucruri absolut necesare. Sunt lucruri pe care le iei DACA ti le permiti, in orice economie. Daca nu, stai in chirie si mergi cu metroul ca de aia exista.
octombrie 7, 2008 la 11:08 am
Cea mai buna investitie e masina de companie
Nu aduce costuri de intretinere
octombrie 7, 2008 la 11:10 am
“E vorba despre imbecilitatea debitata de ai nostri “guvernanti, cum ca la noi criza nu are efect.”
Bineinteles ca este o imbecilitate, dar pe de alta parte nu ati ales (sau inventat) bine exemplul. Nu este criza faptul ca niste inconstienti nu pot supravietui din cauza propriei lacomii.
octombrie 7, 2008 la 11:13 am
nu a contestat nimeni faptul ca ionestii nu muncesc cinstit, dar parerea mea e ca indiferent dak era sau nu criza aceasta financiara respectivele persoane ar fi ajuns tot aici…adica ma indoiesc ca faptul ca o crestere de 200 euro a ratelor este problema. o familie + copil nu prea au sanse ca din 200 euro sa plateasca mancare, intretinere, BENZINA, si multe altele ce se platesc lunar. deci este exclusiv vina lor.
mi se pare un articol fictiv doar pt a studia reactia opiniei publice.
pt “cccipr”: tu ai citit ce ai scris?…in ce tara se aflau cand au facut creditele?:))…in alta care s-a schimbat peste noapte?…faci greseli, le platesti, nu dai vina pe stat desi are partea lui de vina in optiunile pe care ti le-a dat
iar masina n-o fi un lux, dar nu e neaparat necesara …doar inconstientii ca ionescu pun in pericol copii doar ca sa aiba masina…
octombrie 7, 2008 la 11:17 am
solutia este simpla si se numeste RATB…
era mai impresionant un articol despre 80% din pensionarii Romaniei care nu au suficienti banii pt medicamente etc; desi au lucrat 40 de ani sau mai mult pt stat…(fara masina scumpa la scara sau imprumut la banca)
octombrie 7, 2008 la 11:23 am
Cea mai buna investitie este educatia; ce au facut Ionestii au facut milioane de alti oameni in lumea asta. Absolut toate creditele ipotecare din .ro sunt “subprime”: avansuri mici + dobanda variabila. Reteta functioneaza in conditiile unei cresteri accentuate a economiei cand cresterile de salariu acopera “ajustarea” dobanzii pana la valoarea reala si hraneste tot lantul de nemancati de pe traseu. Din pacate in 2009 o sa avem prima reducere severa a cresterii economice – si asta se va solda si cu concedieri si plafonari de salarii. A venit factura cam repede pentru excesele din perioada 2005-2008, scapa cine poate!
octombrie 7, 2008 la 11:39 am
In primul rand situatia familiei Ionescu nu se datoreaza guvernului sau crizei financiare. Se datoreaza propriei lor prostii. Se stie ca bancile ofera rata mica pe primii 2 ani astfel incat omul sa se incadreze in normele BNR. Dupa 2 ani, gata rata creste. Si da in situatia Ionestilor sunt foarte multi romani care isi imaginau ca in 2 ani or sa aiba salariu triplu si s-au aruncat cu capul inainte la un credit pe 20 de ani. Orice om cu putin creier isi da seama ca in 20 ani se pot intampla multe: crize financiare, razboiaie etc. si nu are nicio garantie ca o sa i se tripleze salariul. Si acum voi care injurati guvernul: ce ati vrea sa le faca? Sa le dea guvernul bani? Ca Isarescu tot a avertizat in ultimii ani despre pericolul creditului, dar oamenii nu si nu, ca ce stie ala. Asa ca pana la urma familia Ionescu a primit ce a meritat. Si ei si cei foarte multi romani care au crezut ca creditul reprezinta bani moca.
Eu unul castig cu sotia mai putin decat familia Ionescu. Da, stau cu chirie, nu am masina, deoarece masina oriunde e un lux, si nu am nevoie de luxul asta. In schimb am bani pusi bine in banca si stau linistit. Cand toti astia care s-au aruncat cu capul inainte la credite or sa intre in faliment, eu o sa le cumpar apartamentul cu bani gheata.
octombrie 7, 2008 la 11:40 am
evident e o situatie ipotetica. dar probabil ca sunt familii in situatii similare. caz in care, ideea de baza e ca prostia se plateste. a da mereu vina pe altii e sport national in romania. sa fim cinstiti: familia respectiva suporta consecintele deciziilor gresite pe care le-au luat.
1) “Sperau ca lui, domnului Ionescu adica, sa i se mareasca salariul cu inca 1500 de lei, adica exact rata masinii”
daca ai macar 1 neuron functional, nu iei credit pe sperante. de fapt, chiar daca deja ai banii aia, nu iei credit daca nu ai ceva pus deoparte pt zile negre. mai bine stringi din cur si mai mergi pe jos o perioada.
2) 1500 RON pe masina ? cind ai venituri totale de 4000 RON si copil acasa ? stiu oameni care cistigau cam cit ei 2 adunat si erau singuri si fara copil si si-au luat masina la mina a 2-a si rata nu depasea 300 euro inclusiv casco. si dupa 4 ani inca au masina respectiva desi ar putea sa isi ia masina noua (de 20-30k) cu banii jos.
dar domnia si prostia se platesc. si familia in cauza le plateste pe amindoua (prostia ca s-a indatorat mai mult decit trebuie si domnia ca le-a trebuit masina noua si mare)
3) “Prioritatea lor e copilul, care trebuie hranit. Saracutul, habar nu are de ce i s`a taiat de pe lista excursia cu scoala si nici de ce notele bune nu ii mai sunt rasplatite.”
e simplu: pt ca ma-sa si ta-su sunt niste prosti cu figuri in cap.
4) “Au decis ca domnul Ionescu sa isi mai caute un al doilea job, part time.”
asta e prima chestie de laudat din toata povestea, si e chestia care arata ca personajele sunt fictive. majoritatea romanilor prefera sa se plinga ca o sa cada drobul de sare, prefera sa boceasca si/sau sa cerseasca ajutor de la altii decit sa faca ceva in legatura cu asta.
5) “Doamna Ionescu nu prea a fost de acord, ca asta inseamna sa nu mai fie alaturi de familie. ”
asta suna mai aproape de mentalitatea romaneasca. nu mergi la munca, stai aproape de familie, chiar daca esti indatorat pina in git. si in curind o sa stai aproape de familie intr-o cutie de carton cind o sa iti ia banca masina si apartamentul.
6) oricit de avide dupa profit sunt bancile si oricit de incompetent si pus pe jaf e guvernul, aici nu e vina lor. nu guvernul sau banca l-au fortat sa isi ia masina scumpa sau sa isi ia apartament cind preturile erau cit ….. casa, in loc sa stea frumos cu chirie si sa puna si niste bani deoparte.
7) daca nu ar adormi cu tv-ul deschis, poate ar mai economisi niste bani si pe curentul electric. si daca tot sunt in criza de bani, sa nu mai dea banii pe cablu de exemplu, ca oricum statul prea mult la tv indobitoceste.
octombrie 7, 2008 la 11:48 am
Proram, eu am stat in chirie, si inca stau de 2 ani fara sa ma mute nimeni, fara sa imi creasca chiria prea mult, fara sa am probleme. Sunt sigur ca sunt multi altii care stau la fel, nu trebuie sa te muti de 2-3 ori pe an. Si da, am un venit mai mare ca al lor celor doi, dar am calculat rate, costuri, etc, si am decis ca mai bine castig cateva sute de RON lunar din dobanzi pana imi permit ceva fara un credit prea mare.
cccipr, sincer si pe mine ma uimeste ca atat de multi sunt critici cu personajele povestirii, ma asteptam la mai multa compasiune, dar recunosc ca si eu am aceeasi parere: te intinzi cat iti ajunge plapuma, nu mai mult. E normal sa vrei casa, masina si plasma pe perete, dar pentru asta trebuie sa ti le permiti si mai mult, sa ti le permita si economia tarii in care traiesti. Vrei mai mult? Faci ceva pentru asta: cauti un serviciu mai bun, lucrezi in alta tara, ii dai jos pe hotii din parlament si tot asa..
octombrie 7, 2008 la 11:57 am
Ce mi se pare foarte ciudat la această criză mondială pe care o trăim este reacția cetățenilor din țările cu experiență îndelungată în credite. Să fim sincer, noi știm cîte ceva despre credite de la bunici. Nu avem o cultura a creditelor. Ne-am nascut în comunism, majoritatea acelora care citim blogurile, unde nu exista faliment. Noțiunea de credit neperformant ne era cunsocută vag, din filmele americane. Credeam că este ”un produs” tipic ”imperialist”, că nouă nu ni se poate întîmpla.
Americanii, englezii, nemții, au mai trecut prin așa ceva. Au cultura falimentului, a ratei care-ți ia casa, a pierderii agoniselii și a începutului de la zero. La noi? Ne-am născut într-un apartament dat de stat. Dl Petre Roman ni l-a făcut cadou pe 100,000 lei vechi în 1990 – 1991. Ne-am trezit proprietari fără să știm ce însemnă asta. Ba chiar, după 1994, cînd au început să apară proprietarii de peste hotare, care-și revendicau proprietățile furate de comuniști, le judecam valoarea sentimentală a proprietății pierdute în funcție de investiția noastră în proprietate, adică zero.
Familia Ionescu, imaginară sau nu, se comportă normal pentru societatea românească, lipsită de experiența creditului, și anormal pentru o societate modernă occidentală, ca cea americană sau vest-europeană, care știe ce înseamnă să ai datorie la bancă (și care, iată, greșește copilărește).
Societatea românească, general exprimat, nu concepe un viitor ”pentru copilașii aștia” fără o casă a lor. În Franța, spre exemplu, majoritatea tinerilor chestionați își văd viitorul într-un apartament închiriat. Sunt foarte multe argumente ”pentru închiriere”, argumente sănătoase: în tinerețe trebuie să investești în pregetire, în educație. Nu poți să ai timp și bani pentru investiții imobiliare atunci cînd ești tînăr. Banii îi dedici studiului, călătoriei, distracției. Proprietatea costă. Costă rate la bancă, costă impozite, costă energie, costă întreținere, costă timp.
Ce se va întîmpla cu Ioneștii ? Vor pierde tot. Ca ei, mii de alți români își vor pierde munca ultimilor 20 de ani. În final vor crede că nu au avut noroc sau că alții au fost vinovații pentru eșec, americanii cu criza lor, Isărescu cu Banca lui, angajatorul cu zgîrcenia, poate chiar Dumnezeu cu atotputernicia.
Ce se va întîmpla cu societatea noastră? Vom avea de cîștigat. Oamenii își vor reconsidera poziția față de muncă, de timp liber, de bani, de valori, de familie. Vor înțelege că nu putem avea toți casă de vacanță la munte și la mare, că mașina ca și casa sunt niște luxuri pe care poți să speri să ți le permiți după niște ani de muncă, că pentru a trăi trebuie să muncești.
Mă gîndesc că poate că este bine ce se întîmplă. Nu știu.
octombrie 7, 2008 la 12:06 pm
Frate multi au probleme dar nu-si plang asa de mila. Vrei sa povestesti ? O mai iei in ras, mai faci o gluma ceva, dar n-o arzi dubios ca mai sus ca devii patetic ! In plus nu aprezicez legatura intre viatza altora si blogul tau !
octombrie 7, 2008 la 12:08 pm
Cit patetism!
Solutia mea este in aval de problema: trebuiau sa nu-si faca credite. Punct. Sa nu-si ia masina. Vinovati, pentru situatia asta, sint ei. Ai bani de o masina – banii jos? Iti cumperi. Nu ai? NU iti cumperi.
Problema este ca romanul, nealfabetizat in ceea ce priveste mass media si potentialul ei persuasiv, crede tot ce aude prin reclame. Ii spun reclamele ca ar trebui sa-si ia un credit, sa-si faca viata mai frumoasa? Fireste ca prostul crede. Treaba lui…
octombrie 7, 2008 la 12:19 pm
gadjodillo, creditele sunt un captiol foarte important al economiei unei tari. Multe firme traiesc si cresc din credite, multe tari isi bazeaza investiile din credite. Altele scot profit din creditare. Nu poti lucra numai cu banii jos (ca mai stim noi cine). Trebuie doar sa le faci cu cap, astfel incat sa nu te ingroape mai tarziu.
octombrie 7, 2008 la 12:21 pm
Stai sa inteleg… are salariu de 3.000 de lei si rata la masina de 1.500 de lei?? Plus un alt credit la casa si intretinrea unui copil?
Sfatul meu: sterilizare! Ca astfel de idioti sa nu se mai inmulteasca!
octombrie 7, 2008 la 12:39 pm
Domule Popa acesta este un exemplu clasic, dar cat se poate de real, de “ghertzoi” nu??: Oameni fara o minima perspectiva care s-au intins mai mult decat ar fi fost indicat si care acum probeaza pe propria piele o zicala care a inceput sa fie foarte de actualitate in Romania de astazi: “Tzeapa e cea mai buna forma de educatie financiara!”
octombrie 7, 2008 la 12:48 pm
total de acord, tripwire.
genul care-si cumpara o masina pentru ca asta e aspiratia nationala a oamenilor fara aspiratii. cu care masina se duce capul familiei la serviciu – un drum previzibil si nici foarte complicat, pentru care ar avea oricum un autobuz direct. dar tatal de familie nu concepe sa nu aiba acest minim confort, cu care ne impute noua aerul si cu care blocheaza strazile si intersectiile.
cred ca, in mare, exista vreun milion de astfel de familii numai in bucuresti.
si da, sterilizarea ar fi solutia. una din ele, fireste.
octombrie 7, 2008 la 12:49 pm
Domnule Dan Popa
Dupa cum observati, mai toata lumea comenteaza “prostia” unora de a se indatora peste masura. Puteam sa am si eu un caz similar in familie, cand sotia, dupa ce ne-am luat un credit pe casa, s-a gandit sa luam un alt credit pe masina, ca nu poate domne sa ramana mai prejos decat nu stiu ce prieteni. I-am zis sa caute un job unde sa castige de 3 ori mai mult ca in prezent si s-a linistit.
Dar problema mea e alta: de ce incercati sa manipulati dand vina pe stat si unde nu e cazul ? Nu e frumos. Sunt unii care ne iau de prosti pe toti, poate si dvs. Dupa cate observati cititorii dvs nu sunt.
octombrie 7, 2008 la 12:55 pm
Stimate domn Radu.
In primul rand, multimiri pentru faptul ca ati citit acest post. Ceea ce doresc sa va spun este ca nu dau vina pe stat. Pur si simplu spun ca, cu toate asigurarile date de premier si de guvernatorul BNR ca la noi in Romania nu exista efecte ale crizei internationale, aceasta criza chiar afecteaza in acest moment cateva sute de mii de familii. Atat. Repet. Guvernantii ne`au spus sa stam linistiti ca la noi e cald si bine. Ceea ce e aberant,debil si inept. Va multumesc inca o data pentru intelegere.
octombrie 7, 2008 la 1:04 pm
si va spun de ce. Dan Popa imi face impresia ca a inceput sa scrie articole comandate. Vezi cel cu personalul din banci, de ieri parca. Eu sunt un om mai ponderat si pun mai putin botul la manipulari. Deci, se spune ca sotii Ionescu aveau venituri de 1100 + 3000 =4100, in euro la timpul respectiv cam 1138.88 ()curs3.6), grad de indatorare 61.46% imposibil la acea data (maxim era 40%), imposibil chiar si dupa ce BNR a scimbat regulile. Deci Ionestii nu puteau avea creditele astea, cu atat mai putin nu puteau contracta un alt credit ptr masina. Asa ca toata povestea este o inventie menita, ca de altfel toate articolele de presa pe tema imobiliarelor, sa induca in piata o nervozitate crescuta ptr o scadere a preturilor. Cu siguranta ca niste “baieti destepti” vor profita de asta!
Si sa continuam: de la 700 eur rata se ajunge la 1050 eur dar aritmetic nu prea da, ptr ca Dan Popa ne spune ca ratele au crescut cu 100 + 120=220 eur, diferenta pana la 1050 fiind de 130 eur. Cam ciudata adunare domnule POPA. Stimati comentatori, nu mai este cazul sa il bagati in seama pe acest Dan POPA
octombrie 7, 2008 la 1:17 pm
cccipr,creditul chiar este o solutie. Doar ca, e o solutie buna pentru “investitie”, nu pentru “consum”. Ori masina, intra la consum.
Eu am avut un coleg la firma la care lucram, prin 2002, care strangea bani de apartament. Lucra de mai mult timp decat mine, avea salariu mai mare, si era singur (eu aveam o sotie, studenta = fara venit, si un copil mic). Deci, evident, strangea mult mai multi bani (chiar nu era genul cheltuitor).
Ei bine, a vrut sa-si ia apartament cu banii jos. Eu mi-am luat cu credit, am dat 27000$ pe el… colegul meu, pe masura ce strangea bani, constata ca preturile cresc mai repede decat strangea el banii. Pana la urma a facut si el credit – daca nu ma insel, un credit mai mare decat mine.
Morala povestii? Nu orice se cumpara “cu banul jos” – si in particular, casa e o chestie pentru care toti oamenii normali fac credit. Si e o solutie buna – nu stiu in cate cazuri se poate spune ca “chiria e mai mica decat dobanda”, de obicei chiria e mult mai mare, aproape cat valoare ratei daca nu chiar mai mare in unele cazuri.
Totul e sa faci credite “cu cap”, nu pentru “consum” (vacante, laptop, plasma, etc) – si sa nu te indatorezi excesiv, sa nu ramai in strada daca firma da faliment de exemplu.
Iar masina, intra cu brio la “credite de consum”, caci pierzi bani intr-o veselie cu ea. Da, iti ofera un oarecare confort, si daca-ti permiti cu usurinta rata – merge un credit. Da’ doar daca iti permiti rata relaxat, si luand mereu in calcul faptul ca “in caz de… o vand, naiba sa o ia!”.
octombrie 7, 2008 la 1:18 pm
said – masina poate fi in leasing, si argumentatia ta pica.
octombrie 7, 2008 la 1:26 pm
Iulie 2007: 1 euro = 3.1 lei; Georgescu face credit ipotecar cu dobanda fixa 1 an; rata lui e de 700 euro, deci 2200 ron;
Octombrie 2008: 1 euro = 3.9 lei; banca a ajustat dobanda in sus si i-a marit rata la 800 euro, deci omul are de platit aproape 3200 ron.
Intrebare: lui Georgescu oare i-a crescut salariul cu mai mult de 1000 ron in ultimul an? Poate da, poate nu….
octombrie 7, 2008 la 1:32 pm
Domnule Dan Popa,
Pana la urma ce are coada vacii cu stampila primariei?
Ce legatura are criza economica cu faptul ca foarte multi romani au s-au indatorat mai mult decat puteau. Ce legatura exista intre criza economica si faptul ca cei indatorati nu s-au gandit ce vor face peste 2 ani cand nu or sa mai aiba rate fixe si ratele vor creste?
Da e aberant sa crezi ca nu o sa ne afecteze criza economica, dar situatia familiei Ionescu nu are nicio legatura cu aceasta criza. Chiar daca nu exista criza economica familia Ionescu era tot in rahat pana la gat.
Cand o sa ne loveasca criza economica familia Ionescu nu o sa mai aiba dileme de genul: ce fac vand masina? cand apartamentul? cer ajutor la parinti? NU. Dilema lor in acel moment va fi: ce mananc diseara in cutia mea de carton din canalul 3?
octombrie 7, 2008 la 1:38 pm
tuturor “desteptilor” care-i acuza de “lipsa de creier”pe Ionesti…..uitati-va in suflet si spuneti-va ca n-ati fost manipulati niciodata de promisiuni frumos “ambalate”….si ca n-ati picat in plasa lor….si mai apoi puneti-i la zid pe acesti oameni
VA DORESC SA TRECETI CU TOTII PRINTR-O EXPERIENTA SIMILARA CA SA VA POATA FACE SI IONESTII IDIOTI!
octombrie 7, 2008 la 1:47 pm
sa va zic si eu alta istorioara : un coleg de facultate, insurat saracu’, pe vremea cind o garsoniera costa 7000$ ce credeti ca si-a luat ? nu ati ghicit
) o masina – da da – a dat pe o super nova atunci 5000$ si ceva parca, cu credit
)
peste un an sau doi ani nu mai stiu s-a gandit omul sa isi ia si el casa – si s-a dus la banca ( cistiga destul de binisor ) si i s-a spus ca e valabil ptr 80.000E ( un apt de 2 camere era vreo 75.000 parca atunci deci era ok omu’ ) => ce credeti ca a facut ? si-a luat o garsoniera la 50.000E si o masina bengoasa pe la 20.000E ( aproape ) ca de … sa stie lumea cu cine are de-a face
asa si cu familia ionescu – unde nu e creier in tartacutza … iei credite in draci desi nu ai acoperire pe termen lung
Romania noastra draga ….
octombrie 7, 2008 la 1:53 pm
Eu imi amintesc cum Isarescu atentiona acum un an jumate – doi ani asupra tentatiei multora de a se indatora la limita suportabilitatii. Asadar, vina o vad in alta parte – in bancile care gonesc dupa cota de piata si in subcultura celei mai mari mase a populatiei care s-a lasat amagita de ofertele bancilor. Vom vedea ce vor face bancile ce vor trebui sa vanda apartamentele Ionestilor din toata tara si ce se va intampla atunci cu preturile acestor apartamente. Sunt cateva posturi pe acest blog care cuprind mostre de rapoarte de evaluare acceptate de banci si care acum vor fi verificate cu piata, nu doar cu anunturile din ziare.
octombrie 7, 2008 la 2:25 pm
poate face o refinantare a tuturor creditelor punand o ipoteca mai mare pe apartament pe o perioada de timp maxima,astfel ramane doar cu o rata mai mica decat pana acum. acest lucru presupune sa te bazezi pe niste economii pentru a plati expertiza,notarul si celelalte cheltuieli ale bancii.
octombrie 7, 2008 la 2:34 pm
“Vom vedea ce vor face bancile ce vor trebui sa vanda apartamentele Ionestilor din toata tara si ce se va intampla atunci cu preturile acestor apartamente.”
le vor vinde ieftin si le va cumpara cine a avut bani pusi deoparte. si dupa aia preturile vor creste din nou cind criza va trece si economia se va relansa (daca nu se va prabusi de tot sub mindra indrumare a tovarasilor din psd).
.
.
.
PS:
@dan popa: faptul ca tariceanu e incompetent si/sau mincinos nu inseamna ca ionescu nu e un mare prost. un prost de zile mari. ar merita promovat sef peste prosti. chiar asa, sunt curios, a pierdut bani la caritas ? la fni ? sau era prea tinar atunci ?
si ca ionescu asta mii si mii de alti ionesti care au crezut ca creditele sunt “free money”. macar ionescu asta daca s-a gindit sa isi ia al 2-lea job in loc sa protesteze in fata la primarie/guvern/cotroceni poate mai are o sansa.
ma surprinde insa placut faptul ca suficient de multi cititori au inteles ce inseamna responsabilitatea (in special fiscala) si vad vina acolo unde este.
cit despre cei care dau vina pe guvern, pe banci (care alearga dupa profit si ii tenteaza pe sarmanii romani neajutorati cu creditele lor frumos colorate) sau pe capitalism in general – s-au nascut prosti si comunisti, nu au inteles nimic, si tot asa vor muri. capitalismul le da ocazia celor muncitori, celor inventivi (in sensul bun), celor destepti de a se realiza in viata prin munca grea, ii stimuleaza pe oameni sa isi ia destinul in propriile miini. pe de alta parte ii loveste greu pe cei care s-au invatat “sa le dea statul”, pe pomanagii. da, unii chiar au ghinion si merita ajutor, dar nu e cazul cu ionescu asta.
octombrie 7, 2008 la 2:41 pm
Si pe mine ma cheama “Ionescu” si am si 1 apt luat cu credit ipotecar, si o masina, si un credit de nevoi personale. Suma tuturor ratelor este de 500 euro salariu 1000 e. Deci 50% sunt rate restul sunt cheltuieli pe ce vor muschii mei. Si suntem o familie mareee si sanatoasa si precizez ca este doar venitul meu si nu si al persoanei cu care vietuiesc.
Problema este, plapuma se intinde insa numai pana la un punct depinde de tine cum iti gestionezi bucata si cat te intinzi. In viata trebuie sa fi prevazator. Eu am fost si cu siguranta nu m-am asteptat sa mi se majoreze salariul sau al partenerului ca sa pot supravietui 20 de ani durata creditului ipotecar. Fiecare dupa posibilitati.
octombrie 7, 2008 la 2:50 pm
O doamna cu limbaj relativ vulgar si minte brici a spus la un moment dat o vorba mare: cine nu casca ochii, casca punga! Asa si cu Ionescu, Popescu si alti “esti”. Spuneam anterior ca nu mor de foame, dar cand ma gandesc la un credit de 1500 lei/lunar pe termen de zeci de ani ma apuca tremuratul. Probabil ca sunt unul din prostii care nu vor excursii in Tenerife platite din credit de vacanta, dar macar nu tremura inima in mine cand mai castiga euro inca 1 ban.
Ionescu, dincolo de faptul ca e idiot (la 4500 lei/lunar, cu copil de scoala, sa te imprumuti la banca 2500lei/luna inseamna sa garantezi ca poti sa traiesti cu 2000 lei/luna ani multi), poate face un singur lucru: sa vanda rabla. Pierde din faptul ca va vinde in regim de orgenta, insa isi acopera creditul. Pana la urma, cu putine exceptii, circulatia cu masina in Bucuresti a devenit un lux. Metroul te duce cu mult mai repede in diverse zone, iar unde nu este metrou poti apela la RATB. chiar daca nu faci economie de timp, macar faci economie de bani. Pana la urma familia Ionescu e in buget de austeritate. Amanetarea bijuteriilor e un gest pe cat de dramatic pe atat de inutil. La dobanda de 1% zi (ce tampit isi face credit cu 360%/an?!), mai bine vindea aurul de la inceput
octombrie 7, 2008 la 3:00 pm
@ santa: Bancile vor vinde apartamentele mai ieftin decat valoarea acceptata in garantie, si acei meseriasi care raportau cu mandrie o cota de piata dublata in 1-2 ani vor raporta acum pierderi frumusele. Banci de 2 lei specializate in credite retail si bulleturi pentru achizitii de teren vor inchide o buna parte a retelei din tara inainte sa apuce sa se vanda catre un investitor strategic.
octombrie 7, 2008 la 3:09 pm
Scenariul este unul fictiv, insa probabil ca se intalneste in realitate din cauza snobismului unor romani. Am stat si eu in chirie si am avut noroc ca am fost prieten cu proprietarul, el fiind tanar ca si mine si mai mult mi-a cerut o chirie simbolica. Insa am cautat inainte chirie prin anunturi si am dat peste o realitate groaznica intalnita si astazi – anunturile “avantajoase” nu mai erau valabile ca s-au dat de dimineata, insa probabil ca erau anunturi de forma sa intre in contact agentul imobiliar cu clientul disperat. Oricum am vizitat pana la urma un apartament de 2 camere si negocierea cu proprietarul a fost la sange, practic el simtind disperarea mea nu negocia deloc ca “oricum maine sigur il dau”.
.
Problema se pune ca partile implicate la o chirie, proprietarul si chiriasul pornesc de pe pozitii neegale si nu exista nici un arbitru desi parca se vorbea de o lege ca trebuie incheiat contractul pe minim un an. Nu toti cei care cauta o chirie au prieteni sau cunostinte pt a obtine o chirie avantajoasa si omeneasca. Odata ce ajungi la agentie sa cauti chirie esti de-a dreptul jupuit. Agentia vrea sa dai o chirie cat mai mare pt ca acei 50 % din prima luna sa fie cat mai consistenti, iar proprietarul sa stie sigur ca ii vin lunar cat mai multi bani “fara sa faca nimic” – idealul romanului mediocru care doreste bani fara sa faca nimic.
Ca o concluzie, inainte de a critica alegerea acestor oameni de a contracta un credit, ar fi bine sa fim empatici si sa ne punem in postura lor. Personajele in cauza formand o familie si fiind optimisti au spus sa-si cumpere ceva al lor, apartamentul fiind o decizie buna. Masina a fost un mare moft.
Oricum scenariul e fortat rau, mai ales din cauza ca nu exista om care sa nu stie sa faca un simplu calcul matematic venituri – cheltuieli si sa-si puna in pericol buna crestere si sanatatea copilului. Insa snobismul unora e mare si te poti astepta la orice
octombrie 7, 2008 la 3:19 pm
Destul de dragut articolul si extrem de realist, nu am avut timp sa citesc toate comentariile, dar, din ce am citit, nu prea am vazut legatura cu articolul. Articolul cu Ionestii mi-a dat impresia ca ar face referire la criza economica actuala si la nepasarea alesilor si nicidecum la greseala fam Ionescu de a se indatora peste masura. Si, ok, de acord cu voi, masina e un lux, trebuie sa fii un prost sa-ti faci rate gramada, dar… cine nu vrea sa aiba casa lui, sa nu se mute din apartament in apartament sau sa nu stea cu frica in san ca, oricand, proprietarul ii va mari chiria? da, sunt de acord cu cei care afirma ca romanul vrea proprietati si prin asta denota o gandire infantila, ca afara predomina chiriasii si foarte bine fac… da, si eu as vrea statut de chirias daca aceasta chirie nu m-ar costa mai mult decat o rata la un apartament de 2 camere in dr taberei. totusi, voi nu ati visat niciodata sa aveti casa voastra, sa aveti o masina, sa simtiti ca ati realizat ceva cu banii aia pentru care truditi zilnic? asta au vrut si Ionestii si nu-i critic pentru faptul ca s-au indatorat peste masura pentru ca ei s-au bazat pe marirea salariala care nu a mai venit si care ar fi reprezentat traiul lor de-acum inainte, asta daca efectele crizei economice nu se vor accentua… Multa tarie psihica ionestilor si nu mai aruncati cu pietre in ei pentru toti suntem cate un ionescu, poate nu priviti prin prisma faptului de a avea sau nu credite ci prin greselile decizionale zilnice pentru ca suntem oameni si suntem supusi greselilor, nimeni nu este perfect si daca exista acel perfect, il rog sa arunce prima piatra, dar sa se gandeasca bine inainte… O viata perfecta tuturor!:)
octombrie 7, 2008 la 3:46 pm
Dragilor, nu mai creaţi legende. Un chiriaş nu e la mâna proprietarului decât dacă nu ştie ce e aia contract.Dacă e cât de cât informat, atunci ştie că în orice contract se pot trece termene şi chirii ferme. Care trebuie respectate de ambele părţi.
octombrie 7, 2008 la 4:02 pm
Eu am o alta intrebare, domnule Dan Popa, va rog sa imi explicati si mie concret cum anume, domnul Popescu avea 700 EURO ratele cumulate din care approx 500 EURO rata la masina “1500 de lei, adica exact rata masinii.”, iar la un apartament, fie el si pe 80 de anii e doar de 200 EURO?
Asta ar fi una din curiozitatile mele, ca sa nu mai vorbim de celelalte “consumabile” (benzina, intretinere, telefoane, electricitate) tot de am insumat aici mai sunt aproximativ 200 EURO.
La un mic calcul, familia Popescu ar mai avea de cheltuit pe mancare, imbracaminte, etc. aprox 100 EURO pe luna.
Foarte posibil sa ma insel, dar totusi astept explicatii.
Va multumesc.
octombrie 7, 2008 la 4:11 pm
Mie nu mi se pare ca povestea acestor oameni e o tragedie. Pana una alta, au o casa, o masina. Exista foarte multi care nu au asa ceva. Sa-si coboare pretentiile si in timp o sa-si revina.
octombrie 7, 2008 la 4:59 pm
Este extrem de realist. Ne arata clar ca sunt multi oameni fara cap in tara asta (si aiurea probabil la fel). Daca Ionescu si-a dorit casa si masina, si s-a indatorat mai mult decat putea duce eu de sa fiu bland cu el ? NU s-a gandit ca are copil de crescut. Si-a asigurat confortul in masina scumpa si de fiu-su’ l-a durut in paispe. Bine ca nu si-a luat si plasma pe credit sa planga si mai tare. Si eu imi doresc un Ferarri in loc de Logan (cine nu-si doreste), casa la munte(nu apartament in Berceni). Dar chiar daca castig de 5 ori cat Ionestii imi fac calculele inainte. Ca salariile pot sa mearga si in jos, nu numai in sus. Poate industria in care lucrez o sa mearga mai prost. Daca eu castig 4K EURO si am rate de 3.5K momentan o duc bine. Dar daca maine da firma faliment si nu imi gasesc de munca decat la 2k/luna incotro o iau ? Scriu un post pe blog in care sa ma plang ? Dau vina pe Guvern, pe criza ? Vina ar fi exclusiv a mea. Cum spunea cineva mai sus, prostia si domnia se platesc. Si poate e un lucru bun ca Ionescu a intrat in rahat, data viitoare o sa calculeze de 7 ori si o sa cheltuiasca 1 data. Ca acum a facut ca in bancul ala: Am taiat de 3 ori si tot scurt a ramas.
octombrie 7, 2008 la 5:44 pm
Mey eu cred ca ii stiu pe familia asta. Copilu lor e un mare ratalau. Vrea sa se faca padurar, da nare stofa.
octombrie 7, 2008 la 8:38 pm
Independent de prostia Ioneştilor şi de amatorii de telenovele care au acuzat hienismul comentariilor, trebuie să remarc că acuza asupra “sistemului” (mai exact – asupra lui Tăriceanu şi a lui Isărescu) este penibilă din cel puţin un punct de vedere:
“un jurnalist de business” a uitat esenţialul – Ioneştii au fost tot fost preveniţi cât se împrumută şi, mai ales, în ce monedă. Dar s-au hămesit să îşi ia împrumut în EURO deşi câştigurile sunt în LEI şi uite aşa şi-au luat în cârcă, pe lângă riscul dobânzii, şi riscul cursului de schimb.
Mai multe nu mai adaug, probabil îmi bat gura de pomană.
octombrie 7, 2008 la 11:09 pm
@dan
te rog spune-mi si mie ce realizezi in rromania daca investesti in educatie, in afara de sansa de a pleca de acolo cat mai repede intr-o tara civilizata ?
@legal
domnule legal, de cate ori ati cautat sa inchiriati o locuinta ? am o vaga banuiala ca niciodata. nu de alta, dar ati fi stiut ca probabil 99,99% din locuintele din rromania se inchiriaza FARA CONTRACT. daca dumneavoastra (eventual cu un copil de manutza si un job la care trebuie sa fiti prezent de la 9 la 5, eventual fara masina, ca deh, e un lux) aveti timpul si rabdarea necesara sa le gasiti pe cele 0,01% va invidiez si va stimez sincer
octombrie 8, 2008 la 12:34 am
Am scris si pe hotnews.ro un mesaj referitor la acest scenariu, dar cunosc indeajuns calitatea intelectuala a majoritatii “iuzarilor” de acolo ca sa nu-mi fac iluzii ca va fi inteles.
De-a lungul timpului, multi oameni au incercat mici afaceri in speranta unui castig frumos: un IMM, o proprietate care se putea aprecia, un serviciu mai bine platit si mai riscant. Unii au castigat, altii au pierdut. N-am vazut multa lume sa planga de mila perdantilor. In anii ‘90 au dat faliment mii de mici SRLuri, nu i-a parut rau nimanui. Unii si-au pierdut si casele/apartamentele, nici pe ei nu i-a plans nimeni.
Daca personajul “Ionescu” e un gen mai special de perdant, care merita compatimit inaintea celorlalti, merita si publicul impresionabil un raspuns: ce fel de dobitoc are doua credite cu dobanda variabila si il mai face si pe al treilea?… si daca euro nu ar fi crescut, sau ar fi scazut la 3.3 lei, ar fi avut si un al patrulea credit?… si al cincilea etc?…
Multa lume considera ca scenariul e nerealist si personajele asijderea, ca astfel de oameni nu exista. Nu au dreptate. Ei exista. Au alte nume, au avut alte conditii de creditare, au cumparat poate altceva in loc de masina, dar structura lor psihica e similara. I-am intalnit. Nu ii voi descrie si nici faptele lor nu tocmai ortodoxe, deoarece as infuria publicul
~Nautilus
octombrie 8, 2008 la 1:14 am
[...] Familia Ionescu si criza financiara care nu exista in Romania. [...]
octombrie 8, 2008 la 4:54 am
De ce trebuie sa ne miram de imbecilul Ionescu care si-a cumparat casa si masina cu un credit de nevoi personale ? Asta e pentru a plati o excursie sau un concediu sau avansul la nunta ….
Oricum o locuinta trebuie sa se plateasca cu veniturile pe 5 ani (maxim 10) si cat timp conditiile nu sunt indeplinite chiria e cea recomandata.
Nici banca nu ar trebui iertata, pe de alta parte dar asta e o alta poveste(vezi BOfA / CW).
octombrie 8, 2008 la 6:31 am
[...] O familie de 3 persoane, cu venituri de 1.200€, avea credite de 700€. Odata cu buluceala asta cu inflaţia, ratele au crescut la 1050€, iar bieţii oameni mor de foame. Povestea lor lacrimogenă o puteţi vedea, pe larg, aici. [...]
octombrie 8, 2008 la 6:34 am
text lacrimogen si neverosimil
octombrie 8, 2008 la 7:01 am
[...] Ionescu.. si criza financiara Tot primesc pe mess linkuri la postul asta care descrie o situatie ingrozitoare ipotetica, semn de mare criza financiara: o familie tanara [...]
octombrie 8, 2008 la 7:48 am
Cine a fost bou sa la dea credit pentru masina cand deja aveau cel pentru casa si de nevoi personale? Nu era clar ca nu au destui bani?
Si de ce ma’sa sa isi ia el job part time, cand aia ca functionar public freaca menta in draci si nu face nimic?
Trebuie sa vanda masina ca sa scape de credit, pe urma trebuie sa termine repede creditul de nevoi personale si sa ramana doar cu rata la casa.
Si sa se lase de imbecilitati cu luat credite aiurea daca nu au sustinerea financiara.
octombrie 8, 2008 la 8:05 am
[...] la lucruri mai lumesti, mica poveste trista si banuiesc reala relatata de Dan Popa pe blogul sau – reprodusa mai jos – ne face sa ne intrebam din nou ce-ar fi de ales: statul paternalist de tip [...]
octombrie 8, 2008 la 8:05 am
multi se dau rotunzi ca ce fraeri au fost ionestii ca s-au bazat pe cresterea salariala (acu’ sa nu-i credeti ca-i compatimesc, greseala le apartine in totalitate lor, nu poti vinde pielea ursului din padure), dar nu vreti sa stiti cati m-au crezut nebun cand le-am zis in 2007 (deci dupa intrarea in UE, mileston-ul realizarilor rromanesti de dupa ‘89) ca eu ma car din tara ca nu am nici un viitor acolo si ca rromania se indreapta spre o mare criza, si veneau exact cu argumentele ionestilor : am intrat in UE, salariile vor creste, maine va fi mai bine si la vara cald, economia duduie, bla bla bla. si aceste persoane faceau parte din toate categoriile de varsta (de la elevi chiulangii cu ultimu model de telefon mobil in buzunar cumparat de parinti la tineri de varsta mea care schimbau joburile ca pe ciorapi pentru 50 de euro in plus si terminand cu persoane de varsta a 3a (parintii mei, of course) )
acu cand ii intreb unde e bunastarea aia la care i-am dat ca un fraier cu piciorul pun capul in pamant …
si tineti cont ca in rromania criza abia a inceput, iar rromania nu e germania si nici franta … o sa aprind o lumanare pentru cei ramasi …
octombrie 8, 2008 la 8:35 am
Sincer… Bancile sunt cele care pot aduce intr-o situatie similara pe oricine care se lasa prins in carambol.
Cautam la inceputul acestui an un apartament si am gasit un proiect care era promitator. Am mers la banca cr cu care respectiva firma colabora si am depus toate documentele prin care se dovedeau veniturile.
Persoana de la banca a fost atat de amabila incat ne-ar fi incarcat cu 2 credite, unul de nevoi personale pe 5 ani prin care sa completam avansul si un altul pentru restul sumei necesare pe 30 ani.
Astfel ca, in loc sa ni se spuna sa nu ne mai facem iluzii si sa mai acumulam etc raspunsul era ca va dam noi tot numai sa facem creditul.
Banca profita de diversele informatii care apar in dovada de salariu (bonusuri salariale, care nu au caracter permanent) pentru a iti modifica gradul de risc… doar doar – “Uite, domnule, aici ca ai cum sa iei! Nici nu se pune problema…”
Daca semnam, lucru care nu l-am facut pentru ca am analizat fix ceea ce se spune mai sus (este suficient ca unul dintre noi sa aiba o “pasa” proasta si ce s-ar intampla daca ar apare un copil… sau si mai rau – noi cand mai facem copii? la 60 ani???), acum probabil ca ne “lingeam ranile”…
Nu intru in detalii cu ceea ce inseamna sa platesti un credit de nevoi personale de 20K pe 5 ani a carui rata este destul de aproape ca valoare de cea a unuia de 100K pe 30 ani cand gradul tau de indatoare este de 80% ca te-a ajutat banca sa-ti iei casa si tie nu-ti vor mai ajunge banii sa iti platesti utilitatile, ca sa nu mai zic de “papa” … Este evident ca cineva care are posibilitati o va face si ca este usor sa vorbesti cand nu esti in situatia cu pricina.
Sunt putini care pot sa treaca de starea de euforie si sa vada mai departe de ambalajul frumos…
In alte tari acea “economie subterana/paralela” = munca la negru, poate ca nu (mai) exista ca sa poata intretine cresterile nerealiste de preturi care au fost in anii acestia in RO.
octombrie 8, 2008 la 8:46 am
cum ar zice CanCan: “Familia Ionescu, ce proasta esti!”
acu serios, cei doi sunt imbecili.
octombrie 8, 2008 la 8:49 am
Asta e un cacat ( sa ma scuzati de limbajul sub-academic- dar e singurul care reflecta indignarea) publicitaro-campanistic;
Sa-ti spun de ce:
1. Familiei Ionescu nu i s-ar fi dat atatea credite ( pt ca nu intruneau conditiile maxime)
2. Nu a crescut la nici o banca rata cu 120 de eur /luna ( eu plateam anul trecut 478 si acum platesc 489- deci 11 eur in plus)- si am credit pt 50 000 nu ipotecar ci de nevoi personale, doar daca domnul a luat imprumut 100.000 ( in Vitan acum 2 ani- pretul la 2 cam era cam 70-80 000 , stiu sigur pt ca acum 2 ani mi-am vandut eu apartamentul si am luat pe el- mobilat!!! si cu AC si….e.t.c.- 68.000
3.Trebuie sa fii un pic “dus cu capul” ca – avand copil mic si o sotie care nu castiga cine-stie ce- sa-ti iei credit “de toti banii:” ( repet- asta daca a fost vreo banca atat de idioata incat sa-si permita sa incalce reglementarile BNR cu privire la suma maxima de indatorare din total venituri ( care- daca nu ma insel era de 60 %);
Cu respect ( pentru cititori- dar nu si pentru cine a scris articolul fantezisto- documentaristico-financiar!)
PS- sa fii jurnalist nu inseamna sa bati campii- cu speranta ca nimeni nu e documentat!
)
PS 2- doar CTP a scris SF ( si era credibil- eu personal l-am admirat pt sf…doar!
octombrie 8, 2008 la 8:57 am
Familia Ionescu e din filmele cu prosti.
Familia Ionescu e un caz izolat, daca nu chiar fictiv. Romanul nu e chiar atat de prost.
Familia Ionescu sa faca bine sa mai mearga si cu metroul. Din banii de benzina scutiti si din diferenta pe care o vor incasa vanzand masina, si-au rezolvat problemele pe urmatorii doi ani. Desigur, daca nu cumva intre timp vor o plasma si frigider vorbitor.
octombrie 8, 2008 la 9:09 am
Vosganian: Romania poate sa ajunga in topul primelor 10 puteri economice din UE in 2020
Publicat: 22 August 2008 @ 05:24
Vosganian: Romania poate sa ajunga in topul primelor 10 puteri economice din UE in 2020
In primul semestru cresterea economica a fost de 8,6%, dar analistii considera ca este clar o supraincalzire. Economia romaneasca a inregistrat in primul semestru o crestere de 8,6%, pe fondul unui an agricol bun, apreciaza ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian.
Daca ritmul de crestere a PIB si dinamica investitionala se vor mentine in perioada urmatoare, Romania ar putea sa ajunga in 2020 in topul primelor zece tari europene in functie de puterea economica, apreciaza ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian.
“Nu am mai avut o astfel de crestere economica de cel putin doua decenii. Mi-e foarte greu sa fac o comparatie cu perioada de dinainte de ‘89, dar de cand am introdus indicatorul PIB acestea sunt niveluri record”, a declarat Vosganian.
http://www.euractiv.ro/index.html/articles|displayArticle?articleID=14566
octombrie 8, 2008 la 9:25 am
E o vorba la romani “Prostia nu doare dar se plateste”. Si mai e una “prostul nu e prost destul daca nu e si fudul”.
Ring any bells?
octombrie 8, 2008 la 9:39 am
Faptul ca intra in criza un “Ionescu” sau “Popescu” nu trebuie legat de declaratiile lui “Varu’Jean” Vosganian. Pana in 2020 mai sunt ceva ani, iar un guvern cat de cat competent nu va ruina tara. E preferabil sa le ceri alesilor sa-si puna in practica promisiunile fata de a-i face in mod inutil mincinosi. In epoca Ciorbea/Radu Vasile s-au facut tampenii mai mari si vad ca totusi economia s-a putut salva
~Nautilus
octombrie 8, 2008 la 9:43 am
Am vaga senzatie ca voi nu intelegeti cum se umfla balonul… un credit neperformant acopera un altul la fel de – adica banca colaboreaza cu un “dezvoltator” idiot pe care il ajuta sa scape de credite prin impartirea altor credite celor care iau nefericita decizie de a se arunca la o casa noua… TOTI gandim in maximul de resurse care le avem – cu cat ai atat cheltui.
Daca nu ar exista complicitatea asta cine s-ar mai baga sa ia casa din stadiul de proiect. Daca nu ar mai exista girul unor “institutii de incredere” nici naiba nu s-ar mai increde in stiu eu ce nume pompoase de dezvoltatori/investitori…
Romanii gandesc simplu si fara sa se uite mai departe de bara din fata…
Vor sta anunturile de vanzari de case cu lunile daca nu cu anii pana se vor vinde… asta daca va mai convenii cuiva sa vanda. O sa stai ca boul in casa aia si o sa incerci sa o platesti ca daca o vinzi nu iti acoperi imprumutul de la banca… Asta daca o sa poti tine rata.
Prizonier in propria casa!!!
octombrie 8, 2008 la 9:48 am
Ce atata tavatura cu ce-o sa faca familia Ionescu? Ce o sa faca? O sa vanda masina, pentru ca tot o tine degeaba in Bucuresti, la cum se circula acolo, o sa-si ia o trotineta, o sa vanda casa si-si ia alta in provincie la jumate de pret, se muta cu serviciu si el si familia in provincie, scapa de stresul capitalei, scapa de griji, si daca e baiat de cartier isi face nvecini care-l ajuta in caz de nevoie si nui mai are nevoie de protectia lui Taricianu.
Daca nu… nu si putin trebuie sa ne pese de familia Ionescu pentru ca urmam noi
octombrie 8, 2008 la 10:09 am
Asa e domnule. Faptul ca ROmania ajunge super putere nu are nici o legatura cu Ionescu si Popescu, pentru ca tara in sine o sa fie ok, nu cetatenii ei.
octombrie 8, 2008 la 10:24 am
Asta este riscul de a lua credite in “valuta” si nu in moneda locala. Cand Isarescu atragea atentia asupra acestei chestiuni prin ianuarie anul curent toti i-au “sarit in cap”(ma refer la bancheri romani binenteles).
Adauga la asta si modul de a da credite aproape “cu buletinul” in voga pana de curand si jocul de glezne bancar de a nu masura riscul.
Ar fi bine ca familii precum familia Ionescu sa fie “putine” dar ma indoiesc sincer.
octombrie 8, 2008 la 10:28 am
Stimate domnule Popa,
Inteleg din ce spuneti ca majoritatea post-urilor nu au inteles intentia Dvs. cand ati publicat aceasta ipotetica poveste a unei familii Ionescu. Ma refer la:
“Pur si simplu spun ca, cu toate asigurarile date de premier si de guvernatorul BNR ca la noi in Romania nu exista efecte ale crizei internationale, aceasta criza chiar afecteaza in acest moment cateva sute de mii de familii. Atat. Repet. Guvernantii ne`au spus sa stam linistiti ca la noi e cald si bine. Ceea ce e aberant,debil si inept.”
Rezumandu-ne doar la acest aspect (si ignorand lipsa de realism a exemplului sau inconstienta familiei Ionescu), am sa va rog sa tineti cont de declaratiile complete ale d-lui Tariceanu, si de rolul acestuia, cand faceti astfel de comentarii:
1. Dl.Tariceanu nu a spus ca nu exista sau nu vor exista efecte asupra economiei romanesti. Ba chiar a spus ca vor fi efecte, caci economia Romaniei nu este izolata fata de economia restului lumii. Iata un articol care ilustreaza ceeace afirm:
http://www.ziare.com/Tariceanu__Recesiunea_din_UE_va_afecta_exporturile_romanesti-429857.html
2. Pozitiile pe care dl.Tariceanu si Dl.Isarescu le ocupa sunt de conducatori ai economiei romanesti. Ceeace ei declara influenteaza decisiv sectorul financiar, care se bazeaza pe zvonuri si pe fenomenul de turma. Deci faptul ca nu fac declaratii ce induc panica, ci fac declaratii despre soliditatea sectorului bancar romanesc este un gest de responsabilitate. Deabia atunci s-ar crea degringolada!
In concluzie, va rog sa analizati mai temeinic situatia, inainte de a emite judecati de valoare de genul “aberant,debil si inept”!
octombrie 8, 2008 la 10:29 am
Doamna Ionescu, functionar public remunerata cu 1100 RON/luna… Povestea asta am mai auzit-o cu privire la diversi alti Ionesti, Popesti… si alti ‘esti.
De ce nu se mentioneaza si valoarea “stimulentelor”, a “atentiilor” si asa mai departe.
Cunosc si eu o familie de functionari publici care isi plimba fundurile fiecare in masina personala, platesc rate la banca (usor mai mari decat veniturile lunare oficiale), isi permit “tot ce e mai bun” ba mai pun si bani albi pentru zile negre.
Cand ai rata la casa, ultimul lucru de care ai nevoie e rata la masina. Dar probabil ca nu se facea sa se deplaseze cu vreo Dacia berlina veche de vreo 10 – 15 ani.
Imi pare rau de boala doamnei. Din cate stiu, asistenta medicala este gratuita pentru persoanele asigurate. Si atunci de ce nu isi permite sa mearga la control?
Si – by the way – concediul unde l-au facut?
octombrie 8, 2008 la 10:32 am
ei, Dane, ai facut o poveste frumoasa, exagerand putin.
), si au cerut 2 credite in acelasi timp, etc. Dar de mashina nu mai incape. Au mai crescut dobanzile, dar rate sa creasca cu 20% nu sunt. INCA! Atat ca io in astia 3 ani, in loc sa imi iau mashina , am achitat un credit – ala de nevoi personale. Ca de, nu is aeriana.
Pt ca, cf legilor bancare, la 40 mil cat au ei venit, credit maxim 40% din venit, adica un 15 mil. FAc un calcul sumar, dupa ce si-au luat casa, nu si-au luat si mashina ca nu le da nimeni credit. Sa zicem ca au facut o magarie, la creditu ipotecar, (ca mine
Dar situatia mult mai reala e: ramane el fara serviciu. Sau 1 luna nu ia banii. Ca se mai intampla.
No, asta e.
octombrie 8, 2008 la 11:03 am
Bine ca toata lumea ai acuza ca s-au indatorat… da’ copil de ce mama naibii au facut cand castiga la limita subzistentei? Mie asta mi se pare inconstienta mai mare sincer.. Parca am fi toti datori cu cate un plod imediat ce-am trecut de majorat.. Cu euro 35 sau 40, la 4000ron venituri totale + rate. N-as vrea sa fiu in pielea sarmanului copil. Vai de copilaria lui..
Iar mila este pentru caini calcati de masini, batrani neajutorati, accidente in general, etc.. nu pentru prostie. De prostie in cel mai bun caz razi un pic
octombrie 8, 2008 la 11:09 am
Se plang ca nu mai au bani?
1500 lei pana acum insemna 450 de euro.
Pai daca rata e 450 euro inseamna ca si-a luat masina de peste 15.000 euro.Cine e smecher si se plimba cu masina????
Un 206 la mana a doua din 2001 de 5000 eur nu putea sa isi ia?Platea rata la el 4 milioane. Dar el e smecher si acum moare de foame!
II LIPSESTE EDUCATIA FINANCIARA CU DESAVARSIRE!
In loc sa stranga ceva bani s-a dus repede sa isi ia masina de 15.000 eur.Ma intreb, nu are rata si la frigider din ala cu 2 usi, cu dozator de apa si gheata, du display LCD si alte nebunii?
Omul si-a facut-o cu mana lui!!!
Sa fie sanatos!
octombrie 8, 2008 la 11:18 am
Domnilor, cazul este ipotetic, dar apropiat realitatii.
Cu dezamagire vad cum unii (invocand moravuri occidentale) imbratisaza conceptul iliescian al proprietatii-moft si ii anatemizeaza pe Ionesti, altfel o familie calculata care a si-a programat viata. Au gresit la calcul, dar totusi e de apreciat ca fac calcule, spre deosebire se marea majoritate a romanilor care desi cumpatati nu gandesc problema prea mult.
Chiar si in occident, unde multi stau cu chirie, tot la fel de multi s-ar ingloda in datorii pentru o casa. De altfel, americanii si nu numai, chair au facut-o si asta a fost scanteia crizei.
Propunere pentru Ionesti:
Desi sunt de acord ca e mai importanta casa si ca poate fi folosit si RATB-ul, consider ca daca tot au cumparat masina, nu trebuie sa se renunte la ea. Valoric vorbind dintr-o astfel de tranzactie ar avea numai de pierdut, masinile fiind bunuri rapid devalorizabile. In ziua de zi masina e un lucru indispensabil.
Mai bine ar incerca sa vanda apartamentul, care de la cumpararea s-a mai apreciat, iar cu diferenta ar trebui sa plateasca mai intai creditele mai scumpe (de nevoi personale). Poate le ajung banii pentru rambursarea tuturor imprumuturilor. La cat s-au apreciat in ultimii 2 ani apartamentele, ar trebui sa le si ramana.
In continuare, sa se mute cu chirie si sa mai stranga bani pentru avans pentru un nou apartament. Preturile sunt in scadere, deci ar fi bine sa vanda acum cat mai scup (dar rezonabil), si sa cumpere mai incolo cand vor fi iar preturi mai mici la apartamente.
solutii sunt, nu e caz de legare a streangului.
octombrie 8, 2008 la 11:27 am
Inainte de discutii si vaicareli pentru fam.Ionescu (si alte n…!), hai, sa ne aducem aminte cati n-au profitat de hei-rup-ul asta din imobiliare? Sa iei ap (de ex) cu 25-30 mii euro, cu credit bancar si, dupa comisioanele bancii si (in general) agentiei, sa-l dai dupa 2-3 ani cu 60-80-100 mii euro, in Romania, era bine, super-bine, da?
Acum, cand au luat cu 100-120 mii euro sau peste un ap de 2 camere si el face ~80 mii (si trendul “in jos” e clar…), cand a aparut criza financiar-bancara si a proprietatilor imobiliare, pe tavalugul american…si euro bate la portile pragului de 4 lei, multe familii “Ionescu” au probleme mari. Si e rau, ultra-rau, nu?
Economie de piata.
Cine nu stie: piata imobiliara e cea mai volatila, iar dupa orice crestere (mult umflata!) ca la noi, urmeaza corectia, descresterea. Care, in cazul Romaniei, era evident ca va veni si criza (chiar daca multi “imobiliaristi” si “analisti” de 2 lei “indicau…interesati” altfel; chiar si pana de curand pompau prin presa ca e doar “de moment”,1-5%”…), a carei amplitudine nu poate fi estimata, doar intuita…
Necesarul si cererea se mentin, insa resursele cumparatorilor potentiali si conditiile post-1 oct (noile norme BNR), informarea mai buna, criza financiara si…chibzuinta induc modificari in ceea ce este si va fi in domeniul tranzactiilor imobiliare din Romania.
Apropo: cate agentii de cartier au disparut si…in cate agentii mari se…(cam) face foamea, pe rezidential-locuinte?
Pe orice piata, si in crestere (!..hm, “vesnica”, asa cum sperau si credeau multi la noi…), dar si in scadere (criza?!), exista si castigatori si perdanti, si intepti si prosti intr-ale investitiei/ deciziei…
octombrie 8, 2008 la 11:28 am
textul tau este o compunere nereusita. Ai o gramada de relatari rupte de realitate, care nu au nicio logica. Tipa este functionar, deci are dreptul la asistenta medicala gratuita. Esti penibil de patetic. Faza cu saracutul de copil care nu are ce manca este de-a dreptul hilara. Ai vazut multe filme proaste. Cat despre vanzarea bijuteriilor, ar trebui sa stii ca iti trebuie kilograme de aur ca sa obti ceva la amanet, unde in cele mai bune cazuri se obtine abia a treia parte din valoarea lor de reala.
In rest, subiectul este generos dar scris cu picioarele, repet, fara niciun fundament.
octombrie 8, 2008 la 12:03 pm
N-ai cu cine…
octombrie 8, 2008 la 12:17 pm
[...] Link [...]
octombrie 8, 2008 la 12:32 pm
problema este ca familia ionescu s`a bazat pe o economie stabila in romania cand au luat asa credit.
daca femeia castiga mai putin, sa`si ia ea un job mai bun, de ce sa lucreze sotul in plus cand el deja castiga triplu?
octombrie 8, 2008 la 2:05 pm
[...] ciudate (Islanda de la Rusia), inflație (care s-a mai uitat la EUR azi?). Panică generală. Povești lacrimogene despre [...]
octombrie 8, 2008 la 2:12 pm
Subscriu la cele spuse mai sus de Eugen.
E un articol scris doar ca sa fie scris, sa mai atraga niste cititori pe blog, sa mai creasca page rank-ul..
octombrie 8, 2008 la 2:20 pm
[...] permite grade de indatorare de 70- 80 % ( din ce sa dea si ele bonusurile anuale?) a dus acum la situatiile imaginare de acest gen, iar cazurile reale nu sunt departe de acestea. Probabil influentati de declaratiile linistitoare [...]
octombrie 8, 2008 la 3:35 pm
Eu cred că scopul acelui articol nu a fost de a înduioşa românii de familia Ionescu din Vitan! Ultimul paragraf este un atac la incompetenţa guvernanţilor şi politicienilor actuali! Să nu uităm sloganul: Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine!
La numai cateva minute dupa ce au adormit, la tv a aparut premierul Tariceanu, care dadea asigurari ca la noi nu se va intampla nimic rau, cata vreme sistemul financiar e solid si fara probleme.
Şi marmota învelea ciocolată în staniol!
octombrie 8, 2008 la 5:42 pm
1. Studiu de caz
2. Scopul Studiului de caz
3. Ce s-a inteles in realitate din scopul Studiului de caz
4. Vina este intotdeauna a celui mintit
5. Hai intai sa dam cu pietre si pe urma sa gandim.
Tugulanul roman, asa as intitula eu “comment-ul” privind acest studiu de caz.
Cineva (Dan Popa) a supus atentiei tugulanilor un studiu de caz aratand unul dintre efectele (dez)informarii prin toate mijloacele cu privire la “capacitatea” economica a Romaniei si a romanilor.
Respectiv, de cativa ani incoace atat politicul cat si sistemul financiar privat din Romania duce o mare campanie de informare a populatiei, aratand ca suntem pe drumul cel bun, ca directia este vadit ascendenta si ca mizeria in care ne-am obisnuit sa traim va fi in curand de ordinul trecutului, ca trebuie sa invatam sa traim mai bine.
Astfel au aparut unii (inclusiv Tariceanu) si unele (inclusiv institutiile financiare) care au trambitat la modul toxico-obsesiv ca starea economiei este in continua crestere, ba chiar suntem cei mai tari din Europa si in x ani ajungem a y putere economica etc.
Pe de alta parte te trezesti in fata ochilor cu reclame care iti sufla ce usor poti trece de la o cutie de chibrituri la o casa normala (aduceti-va aminte: “E mica dar i-a noastra”), de ce sa platesti chirie pentru ceva ce nu este al tau, cand este mai usor sa platesti rate pentru o proprietate.
Oameni buni, mai tugulanilor, traim intr-o epoca in care nu mai poti vinde un sirop pe post de panaceu, pentru ca nu mai ai voie sa inseli lumea. ESTE INTERZIS!!!
Si totusi asta se intampla, iar cei care erau obligati sa observe si sa stopeze au facut exact contrariul.
Ce sa creada in aceste conditii un Ionescu de rand, care vrea si el sa traiasca decent? Nu a vrut sa fie Director de multinationala, sau sa fie patron de firma cu tunuri peste tunuri. A cerut sa aiba o casa si o masina pentru el si familie. Asta este corect.
Incorecti au fost cei care l-au mintit (si care mint in continuare ca nu suntem in rahat) si i-au spus ca acea casa poate fi si in centru, sau ca acea masina nu este masina daca … nu costa 20.000 de Euro.
Incorect este sa lasi populatia sa creada ca se poate repara in 4 ani ce au stricat altii in 50.
Este trist.
Romanul judeca la nivel microeconomic si microsocial.
Ati venit repede sa dati cu pietre in cel pacalit la “alba-neagra” economiei, dar tocmai pe aceia care au adus jocul pe piata i-ati omis.
Ce s-ar intampla daca un “luminat” ar vota si promulga faptul ca violul este considerat infractiune doar daca are loc pana in ora 21.00?
In cazul unui viol ati spune repede ca vinovata este “proasta” care a iesit pe strada la ora aia, “inconstienta, ce-i trebuia ei …??!!!”.
Uitati ca traiti in aceeasi comunitate si ca un Ionescu se afla imediat langa voi, sau este chiar unul dintre voi. Nu va pasa, daca a cazut este vinovat pentru ca ASA ESTE IN JUNGLA.
Va este greu sa va uitati in sus si sa vedeti de unde se scuipa, dar imediat il aratati cu degetul pe ala care a calcat in scuipat: Fraiere, prostule, tu nu ai vazut ca era acolo, eu cum l-am ocolit?!
Va veni poate si vremea cand scuipatul o sa va cada direct in cap (tot de la cei care scuipau mai devreme) atunci ce scuza va mai gasiti, sau cine va mai fi prostul sau fraierul.
Din pacate mesajul transmis nu era Ionescu ci SISTEMUL. Bun, rau, trebuie sa il luam in primul rand pe acesta la verificat si sa vedem daca ne invata de bine sau de rau.
Nu intelegeti democratia ca pe o dezlegare la a face tot ceea ce vrei, ca pana la urma sunt reguli scrise si aici, singura problema este ca regulile sa fie scrise in folosul tuturor.
Ii este greu romanului sa se desprinda de ceea ce a fost invatat sa faca de generatii, respectiv sa traiasca in mizerie si sa zica: multumesc tovarase! si sa inteleaga ca pestele se impute de la cap, iar coada … era si ea acolo.
Ce insa romanul nu vrea sa vada este ceea ce se intampla la nivel macropolitic si macroeconomic.
De ex. cresterea economica trambitata (frumoasa la prima vedere) este cu mult sub cresterea datoriei externe a Romaniei. Verificati cum a crescut datoria externa din 90 incoace, la ce nivel este si, pastrand ritmul de crestere, vedeti unde va ajunge in 5 ani. Pe urma vedeti ce se va intampla cu PIB-ul nostru, raportat doar la acest criteriu (datoria externa) si veniti repede si spuneti in cine vreti sa dati cu pietre.
Suntem obisnuiti sa ne uitam doar la ceea ce este pe raft si nu avem habar de ce ni se pune in traista.
Suntem obisnuiti sa gasim vinovata victima si sa compatimim infractorul.
Spuneau niste “baieti”: ROMANIA TREZESTE-TE.
Mesajul nu a fost inteles.
octombrie 8, 2008 la 8:09 pm
tot melteanu’ a crezut ca asta i capitalismul, sa o duci tot mai bine, pe credit, masina bengoasa ca doar”meriti”.sorry guys, payback time! fara mila pt prosti…s a schimbat calimera, daca bula speculativa continua, voi ionestii erati smecheri si aia care munceau si adunau erau fraieri,nu? domnia si prostia se plateste draga familia ionescu,popescu,etc:) p.s. vedeti ca turcia nu mai e “cool” pt concediu, mergeti si voi prin spania ca vi se cuvine, doar vreti sa faceti si voi ce fac occidentalii,nu?. va pup:)
octombrie 8, 2008 la 11:05 pm
Christiansen, eu cred că tu papi …! Atunci plăteşte tu chirie de 400 de euro toată viaţa pentru un căcat de garsonieră!! Şi mâine să te scoată proprietarul în stradă că el nu mai are nevoie de tine, aşa peste noapte.
octombrie 9, 2008 la 2:36 am
Commentul pe care l-am citit cu chiria, ca era mai bine sa plateasca chirie decat sa aiba propria lor casa, mi se pare cea mai mare stupiditate pe care puteam sa o citesc vreodata. Pai cum sa fie mai bine sa imbogatesti un propretar platindu-i lui chirie, decat sa platesti rata la banca pentru propria ta casa?! Apoi, sa fim seriosi, nu stiu cat din aia 1000 e rata la casa, dar am eu o vaga senzatie ca rata de la creditul ipotecar nu depaseste 500 de euro …! Daca era atent cel cu commentul ala minune observa ca 1500 ron e rata de la masina, deci aproape jumate din cat au de platit dau pentru rata de la masina …! Rata la casa ii costa maxim 1200 ron, avand in vedere ca au si de nevoi personale! Eh .. realitatea din piata sta altfel de cum cre dunii. E 350 de euro chiria in Vitan la garsoniera, si asta e caz fericit, e client de 1 an jumate cine sta acolo, in general e 400 la cf 1 in zona aia. Se vede ca cine a lasat commentul ala habar nu are pe ce lume traieste, nu cunoaste realitatea. Pai cum sa preferi sa dai 350 de euro la o garsoniera chirie, sa ii faci buzunarul gros proprietarului, in loc sa preferi sa dai 500 de euro la banca pentru un apartament de 2 camere?! Romanii sunt destul de inculti, ei inteleg ca dai banii aia bancii … da frate … asa e … dar ii dai pentru ceva al tau, nu`i cadonezi, renteaza de 100 de ori mai mult decat sa platesti chirie, chiar daca la un moment dat, intr-o situatie de criza, ajungi sa dai cu 100 de euro mai mult rata decat ar fi chiria …! Clar nu trebuiau sa isi ia masina, si nu mai aveau nici un fel de problema cu ratele …! La un peugeot 107 ajunge cam 150 de euro rata, cu un micut avans, si e destul de bun si de util pentru niste oameni cu copil scolar, intre care unul dintre ei are un salariu foarte mic, la nivelul de salarizare din bucuresti. Ori de la 150 de euro la 1500 ron e o diferenta …! Le-ar ajunge sa-si trimita copilul in excursie. Deacord ca avem o criza artificiala si un guvern idiot, abia astept alegerile, dar uneori e si vina oamenilor ca nu se multumesc cu cat pot. Evident, sa faca orice, numai sa pastreze casa! Parerea mea! Apropo de asta … acum vreun an Isarescu si-a facut credit la banca in lei, de meditat pentru acasa
.
octombrie 9, 2008 la 7:58 am
[...] Citeşte articolul lui Dan despre familia tipică din România. O să mă întrebaţi: “Dar ce alternative aveau?”. Eu am răspuns aici, nu am de gând să mă repet … [...]
octombrie 9, 2008 la 11:35 am
[...] “Banca le-a urcat rata la creditul ipotecar cu peste 120 de euro/luna, iar ratele la celelalte imprumuturi au crescut cu 100 de euro. Acum, familia Ionescu, care locuieste in sectorul 3, plateste 1050 de euro pe luna. Ieri au avut scadenta. Din cei 4100 de lei, si`au putut cumpara exact 1043 de euro. « Am luat 1040 », ce era sa fac ?, imi spunea in mail dom` Ionescu. Bancile trebuie platite, ca altfel de scot in strada. I`am intrebat din ce vor trai. Nu stiu. Se gandesc sa isi vanda casa luata acum doi ani, dar le e teama ca n`o sa aiba cumparatori. “Oamenilor le e teama cand aud ca ai credit bancar. Adica nu inteleg ca mai intai trebuie radiata ipoteca pe casa, dupa care putem trece la vanzarea propriu zisa. Prefera ceva fara sarcini suplimentare”, mi`a mai explicat Ionescu. In plus, doamna Ionescu s-a imbolnavit. Nici nu se pune problema sa se duca la control, ca nu au cu ce. Azi isi duc la amanet bijuteriile. Nu sunt multe, dar spera sa scoata vreo 500 de lei pee le. Prioritatea lor e copilul, care trebuie hranit.” – hymerion.wordpress.com [...]
octombrie 9, 2008 la 11:48 pm
[...] Respectiv, de cativa ani incoace atat politicul cat si sistemul financiar privat din Romania duce o … [...]
octombrie 10, 2008 la 10:27 am
[...]# On octombrie 9, 2008 at 11:48 pm Tugulanul roman « Viitorul sună bine Said:
[...] Respectiv, de cativa ani incoace atat politicul cat si sistemul financiar privat din Romania duce o … [...]
Asta este tot ce ai gasit? Mai cauta…
Oricum multam
octombrie 10, 2008 la 4:57 pm
[...] In mai, deci acum 5 luni, aduceam in discutie alternativa de a sta in chirie, intr-o piata efervescenta, supraevaluata. Cred ca am sters 100 de comentarii pline de injuraturi, in care mi se spunea cat de naiv sau prost sunt, cat de mult vor creste preturile imobiliarelor si cum induc eu lumea in eroare. Azi piata este intr-o criza majora, preturile au scazut dramatic, dobanda a crescut infiorator si incep sa apara dramele celor care nu au stiut sa aiba grija de bani. [...]
octombrie 10, 2008 la 10:12 pm
[...] par a fi cei care au avut de plătit rate, chirii, facturi zilele trecute dimpreună cu celebra familie Ionescu. Şi, desigur, casandrele ale căror predicţii nu s-au împlinit. A trecut [...]
octombrie 10, 2008 la 10:44 pm
wow, ce poveste tare, foarte misto scris!
octombrie 12, 2008 la 4:51 pm
[...] o poveste emoţionantă despre o situaţie pe care bunul simţ te îndeamnă să te fereşti, dacă …. O fi povestea emoţionantă, dar primele comentarii sunt foarte potrivite: de ce s-a băgat la [...]
martie 23, 2009 la 6:20 am
“Online Dating” “Adult Sex” “Adult Entertainment” “Free Sex ” “Dating Tips” “Free Teen Sex” “Hardcore Sex” “romance” free video sex” “computer dating” “hot adult sex” “hot adult entertainment”…
Free Sex For Adult Offers The Best In Free Adult Entertainment…