Viaţa de dealer valutar nu depăşeşte 5 ani. Starea de încordare permanentă la monitorul pe care curg cursuri, grafice şi analize şi teama de a nu aduce “gauri” băncii pe care o reprezinţi, fac ca după circa 5 ani, dealerii să renunţe. „Cazuri de leşin pe fond de stress au fost. Infarct nu, că piaţa românească nu este la fel de matură ca cea din Vest. Dar am avut colegi pe care a fost nevoie să-i înlocuim, că leşinaseră de stress” spune unul din dealerii români ai unei banci din top3. El admite că recompensa financiară a unui dealer e pe măsura eforturilor. „Discutăm de nivelul miilor de euro. E o fericire de scută durată, însă. Trebuie să-ţi placă ce faci, altfel în mai puţin de un an te duci să te internezi la Spitalul 9”, spune dealerul. Munca unui dealer consta in pariul cu intuitia, pe care dealerul trebuie sa il castige zilnic. „E nebunie. Stau în medie opt ore pe zi cu ochii în monitoare, fac calcule şi plasez bani. Mă uit cu un ochi la cursuri, la datele macroeconomice din tot felul de state, la ştiri politice, economice. Cu celălat ochi sunt atent la ce-mi comandă banca sau clientul pentru care lucrez” mai spune dealerul.
Un dealer bun ştie că munca lui se împarte în două. „Trebuia să urmăreşti două componente; una pe pieţele valutare din afară, iar cealaltă de pe piaţa noastră. Pe piaţa externă, trebuie să reglezi poziţia băncii pe care o reprezinţi. De pildă, banca ta are de plătit clienţilor dobânzi scadente şi are nevoie de lei. Ca să-i obţină, vinde euro. Sau invers. Poate avea nevoie urgentă de euro sau liră sterlină pentru a achita un împrumut extern şi trebuie să vândă lei. Atunci intervii tu. Intri în piaţă şi te orientezi. Nu întotdeauna însă vinzi sau cumperi moneda de care ai nevoie în mod direct. Uneori ieşi mai avantajat printr-un schimb încrucişat. Cumperi forinţi din Ungaria, îi vinzi pe piaţa din Uruguay şi în loc, iei moneda de care ai nevoie, dacă şi cursul e bun”, explică dealerul. El mai spune că cele mai mari riscuri sunt pe piaţa operaţiunilor speculative. „Operaţiunile speculative sunt cele mai dure. Dacă legea lui Murphy are un loc unde se aplică la fix, ringul licitaţiei valutare e locul ăla. Cum să-ţi spun…? Toate calculele, toate legile economice, trendurile, toate sunt de partea ta şi teoretic, achiziţia ta e sută la sută un câştig. Ei bine, după ce intri în piaţă, câştigul teoretic devine pierdere certă”, explică dealerul. Profitul sau pierderile pot fi decise de evcenimente aleatorii, cum ar fi o explozie undeva pe glob. Noroc că riscurile la care e supus un dealer sunt limitate de sumele pe care acesta le poate juca pe piaţă. „Începi să speculezi mişcările de pe piaţă. Ştii că euro dolar e 1,5430 şi după ce te uiţi pe ştiri şi citeşti analizele grafică de pe monitor, te blindezi cu indicatorii macro, şi îţi spui că cursul va merge în 1,5480. Şi-atunci cumperi. După ce ai cumpărat, te trezeşti că nu ştiu ce explozie a avut loc într-o zonă şi ţie ţi s-a dus dracului afacerea. Ai pierdut. Noroc că banca are limită de dealer, adică nu poţi juca sume de ordinul zecilor de milioane de euro. În funţie de bancă, de funcţia pe care o ai, un dealer poate juca între 2-8 milioane de euro, iar un arbitru, 12-18 milioane. Dacă eu pierd, poate un coleg câştigă mai mult şi banca ăşi are acoperită eventuala pagubă. Ăsta e jocul”, precizează dealerul.
În străinătate, ai câte un dealer la câte o pereche de valute. În România, lipsa de specialişti îşi spune cuvântul. „La noi, sunt până în 20 de oameni pe arbitraj, faţă de alte state care au câte 200. Acolo au dealeri specializaţi pe perechi de valute (dolar-sterlină). Ăia doar asta fac: se uită la cursurile perechii pe care sunt specializaţi. Şi dacă îi trezeşti la 4 dimineaţa, ei pot să-ţi spună cum s-a mişcat raportul valutar de care răspund în ultimele zile, pe ore. Şi mai e o fierenţă, dacă tot vorbim de piaţa externă. Unele state au şi servicii de arbitraj de noapte. Gândeşte-te că piaţa asta e una non-stop. Prima intră Europa, apoi, America. După ce americanii termină teoretic licitaţiilea, intră asiaticii. La noi încă nu s-au introdus serviciile de noapte. Nu e cazul… ”, precizează dealerul.
Cât despre piaţa internă, aici lucrurile sunt mult mai simple. „Piaţa noastră interbancară e mult mai laxă. Iar dacă mai intervine şi BNR, oricum nu ai ce să faci. Te aliniezi trendului sau pierzi. Joci după regulile lui Isărescu. Dar oricum, e mult mai simplu, pentru că pieţele noastre nu dispun de instrumente sofisticate, cum sunt cele din străinătate. La noi, până şi hedgingul valutar se face într-o formă oarecum primară, faţă de modul în care se „hedguiesc” marile bănci. Noi nu avem o aşa o experienţă în domeniul ăsta, ca să ne permită existenţa unei pieţe similare celor din Vest”, mai spune dealerul român.
Publicat de hymerion 
