Există trei motive care justifică ajustarea parţială a ratei dobânzii. Primul, când Bamca Centrală are incertitudini cu privire la adevărata structură a economiei şi această sursă potenţială de erori de politică monetară o determină să acţioneze mai puţin decis. Al doilea, când BNR este la fel de ezitantă să reacţioneze la publicarea de date iniţiale, care fac obiectul unor revizuiri ulterioare. Şi al treilea, care sugerează că factorii de decizie în domeniul politicii monetare pot influenţa aşteptările pieţei, dacă au suficientă voinţă să aplice, chiar şi treptat, o ajustare amplă a ratei dobânzii, atunci când este necesar. De exemplu, dacă oficialii BNR sugerează pieţei că e dispusă să majoreze rata dobânzii de referinţă cu 120 de puncte de bază (cu condiţia persistenţei unei creşteri de, să presupunem, 40 de puncte de bază a inflaţiei) şi chiar să demonstreze această hotărâre prin aplicarea unei creştero treptate a ratei dobânzii. Dacă publicul crede că această direcţie va fi aplicată atâta timp cât este necesar pentru a reduce inflaţia, aşteptările pieţei se vor ajusta rapid, cu efect benefic asupra reducerii inflaţiei. Deocamdată, BNR e în situaţia 1 sau cel mult 2. Adică ezitantă. Un studiu al FED, legat de momentul oportun al modificării ratei dobânzii de politică monetară, aici
FMI:creşterea excesivă a preţurilor caselor durează 4-5 ani şi “costă” 8 % din PIB
aprilie 10, 2008În perioada în care numai cei foarte bogaţi deţineau proprietăţi şi capital propriu, fluctuaţiile valorii activelor ridicau mai puţine probleme la nivel macro. Şi atunci creşteau sau se prăbuşeau preţurile, dar consecinţele erau suportate în mare parte de proprietarii bogaţi. Azi, situaţia se prezintă altfel. Mulţi factori care iau decizii în privinţa politicii monetare ezită când au de-a face cu riscuri precum supraevaluarea activelor, deoarece acestea pot afecta obiectivele privind stabilizarea.
Supraevaluarea preţurilor activelor, urmată de prăbuşirea acestora, determină atât o creştere a volatilităţii, cât şi a inflaţiei şi ameninţă stabilitatea sistemului financiar. FMI estima că o creştere excesivă medie a preţurilor proprietăţilor durează 4-5 ani şi este asociată cu o pierdere de 8 la sută din PIB care afectează atât consumul, cât şi investiţiile. Efectele bunăstării determină o creştere rapidă a consumului, urmată de o prăbuşire a acestuia. Majorările înregistrate de preţul capitalului propriu înlesnesc finanţarea unor noi proiecte de către firme, conducând la o creştere excesivă şi apoi la o prăbuşire a investiţiilor. Garanţiile la împrumuturi sunt supraevaluate, astfel încât, în momentul în care preţurile se prăbuşesc, se produc dezechilibre la nivelul bilanţurilor intermediarilor financiari care au efectuat împrumutul. Creşterile excesive tind să mărească venitul fiscal, încurajând reducerea impozitelor şi expansiunea cheltuielilor, care nu pot fi reversibile din punct de vedere politic în momentul în care inevitabil se produce prăbuşirea. Este datoria bancherilor centrali să elimine efectele conomice pe care le produce supraevaluarea preţurilor activelor. În multe ţări cumpărarea locuinţelor este puternic susţinută, ceea ce face ca atât bilanţurile populaţiei, cât şi cele ale intermediarilor financiari să fie expuse la scăderi puternice ale preţurilor. Acest lucru sugerează că impactul macroeconomic al unui ciclu „boom and crash” la nivelul preţurilor proprietăţilor ar putea fi mai mare în ţările care au mai mult credit nerambursat.
Inovaţia financiară reduce costurile şi îmbunătăţeşte eficienţa transferului de risc. Riscul este astfel transferat către cei care pot face mai bine faţă acestuia, iar rezultatul constă într-un consum mai atenuat.
Ciclul „boom and bust” la nivelul preţurilor activelor nu numai că duce la o creştere a volatilităţii inflaţiei şi a producţiei, dar poate, de asemenea, să mărească riscul producerii unor evenimente nefericite. La fel ca şi administratorii riscurilor din sistemul economic şi financiar, şi decidenţii politici sunt nevoiţi să aibă grijă de supraevaluări. Este important de precizat că preţurile activelor se încadrează în mod natural în oricare cadru politic modern al unei bănci centrale. Includerea acestora este în deplină conformitate cu ţintirea inflaţiei aşa cum este practicată în mod obişnuit. Un studiu destept, al unui bancher central, cu cifre si date, gasiti aici
Cum a fost azi pe piata valutara. Opinia analistilor ING
aprilie 10, 2008Ratele de dobanda pe termen scurt au deschis sesiunea de joi la 9,5/10%. Ratele de dobanda pentru o luna au continuat sa creasca, tranzactionandu-se la 11,5/12,5%, anumiti participanti la piata atragand lichiditate pentru a face fata platilor catre buget de la sfarsitul lunii. Asteptarile unei reduceri a lichiditatii a dus la cresterea ratelor de dobanda pe termen scurt la 10,25/11,25%. In sedinta de astazi este posibil ca acestea sa continue sa creasca, deoarece se poate ca participanti sa atraga lichiditate peste weekend.
Banca centrala a respins ofertele pentru licitatia lunara de certificate de depozit cu maturitatea de 3 luni. Rezultatele publicate au aratat ca singurul participant a cerut un randament spectaculos de 15%.
EUR/RON a inceput sedinta de joi la 3,6750/3,6770. Perechea a fost tranzactionata la 3,6770 la inceputul sedintei si dupa aceea a inregistrat o scadere usoara la 3,6700. Leul a ramas la acest nivel pana cand a inceput sa se aprecieze agresiv in ultimele ore ale sedintei dupa date optimiste din USA si comentariile lui Trichet. Cererea puternica pentru moneda nationala din partea bancilor straine a dus perechea rapid sub nivelul de 3,6400. La sfarsitul sedintei, EUR/RON s-a aflat la 3,6300/3,6340, moneda nationala inregistrand o apreciere de peste 1,3%, urmand tendinta din monedelor din regiune.
Astazi, este posibil ca leul sa se deprecieze daca indicatorul de incredere din SUA University of Michigan va prezenta o scadere. O alta posibilitate este o corectia a monedei nationale dupa evolutia din sedinta precedenta.
BNR a calculat joi cursul oficial al leului in raport cu euro la 3,6704 fata de 3,6747 miercuri , si cel al dolarului SUA la 2,3100 fata de cursul de 2,3361 inregistrat miercuri .
Publicat de hymerion
Publicat de hymerion
Publicat de hymerion