De Boboteaza ma intalnesc cu preotul pe scari. Sfintise tot blocul si era in dreptul usii mele. Fericit, eu baiat de popa fiind, il rog sa treaca pe la mine. Contra cost, desigur. Badaraneste, ma refuza. Are loc un dialog in fata usii, el ca de ce nu eram acasa, eu ca de`abia am venit, dupa care pleaca. Il sun pe responsabilul din Patriarhie, care`mi spune sa iert, ca iertarea e cheia mantuirii.
Am ramas tampit, la telefon. Am fost si eu cu Crucea si cantam din toti rarunchii “In Iordan botezandu`te, Tu Doamneeeeee” , dar nu refuzam vreun credincios, nici sa ma ameninte careva cu paralizia. In Bucuresti, se poate. Mnezeu iarta, ca`i bun.
ianuarie 22, 2008 la 11:03 am
Se poate si la Bacau.
Nu am patit personal, mi-a fost povestit.
ianuarie 22, 2008 la 1:31 pm
Cand a murit bunica mea, in 1992, preotul a refuzat sa vina sa-i dea ultima impartasanie spunand simplu ca e prea cald afara. De atunci am incheiat orice socoteli cu preotii si biserica ca institutie.