Riscul de lichiditate
Un exemplu este criza bancară din Argentina în anii 2001-2002. Peso-ul argentinian era legat de dolarul american printr-un currency board într-o paritate de 1 la 1. Accentuarea deficitului de cont curent a făcut imposibilă menţinerea acestei paritati, astfel încât autoritatile au anunţat o devalorizare importantă a monedei naţionale. Deponenţii au început să isi retragă masiv economiile pentru a le preschimba în dolari înainte de devalorizare, amenintand să lase băncile fără resurse. Pentru a evita o criză de proporţii, statul a impus un moratoriu asupra retragerilor, ceea ce a condus la un asediu asupra băncilor de către deponenţii nemulţumiţi.
Criza de risc valutar
Turcia, finele anului 2000. Statul turc se împrumuta de la bănci, plătind rate ale dobânzii de circa 50%, semnificativ mai ridicate decât rata estimate a deprecierii cursului de schimb al monedei naţionale – aproximativ 25%, egală cu inflaţia prognozată. Pentru a profita de ocazie şi a înregistra ceea ce păreau a fi profituri mari şi fără riscuri, băncile turceşti s-au împramutat masiv în valută, estimând că deprecierea cursului lirei va urma tendinţa inflaţiei. Valuta împrumutată era schimbată în lire turceşti plasate în titluri de stat. Atunci când programul economic din Turcia a eşuat şi capitalurile străine au început să părăsească ţara, cursul valutar al lirei turceşti s-a depreciat brutal, în numai câteva zile, cu aproape 70%, ridicând costurile băncilor la niveluri nesustenabile. Mai multe dintre acestea au trebuit să fie preluate de stat pentru a evita falimentul.
Riscul juridic
Este cazul preluarii canadiene de catre Credit Lyonnais, a unei companii de asigurari falite cu circa 15 ani în urmă. Acuzaţiile extrem de grave aduse au pus în pericol existenţa băncii Credit Lyonnais, după ce statul francez investise în anii ’90 zeci de miliarde de franci şi ani de eforturi pentru a o repune pe linia de plutire. De asemenea, în cadrul unor acţiuni de disciplinare a pieţei financiar-bancare, autoritatile de supraveghere din Japonia nu au ezitat să retragă autorizaţia Credit Suisse de a efectua operaţiuni cu derivative sau să aplice amenzi usturătoare băncii Goldman Sachs. În sfârşit, un alt caz petrecut relativ recent este eel al băncii japoneze Daiwa. Tranzacţiile ilegale ale acesteia în SUA au fost descoperite de autoritatile locale în 1995 şi sancţionate cu uriaşa amendă de 340 milioane dolari, iar Daiwa a vândut rapid toate proprietatile şi filialele sale din SUA băncii Sumitomo, ieşind definitiv de pe o piata unde reputaţia sa fusese ruinată.
Riscul operational
Un caz celebru care demonstrează contrariul este eel al băncii britanice Barings. După peste 200 de ani de existenta, aceasta a ajuns în situaţie de faliment în anul 1995 ca urmare a pierderilor produse de o singură persoană, pe fondul ineficienţei mecanismelor interne de control. Cazuri de fraude mari s-au înregistrat la Allied Irish Banks – unde un singur dealer de la subsidiara din SUA a produs în anii 2000-2001 o pagubă de 691 milioane dolari, precum şi la Rijecka Banka din Croaţia, unde pierderile provocate tot de un singur dealer au fost de peste 100 milioane dolari.
Cel mai important caz prin dimensiuni este şi unul dintre cele mai recente. În Turcia, în anul 2003 Imarbank a dat faliment după ce depozite de aproximativ 6 miliarde dolari au fost deturnate de către conducătorii băncii la cererea şi în folosul proprietarilor acesteia.
Restul riscurilor bancare, cu cazuri concrete de manifestare a lor, le aflati aici
