Dubai vrea sa-si faca cea mai mare banca islamica in 5 ani

ianuarie 9, 2008

Potrivit Reuters, Guvernul din Dubai intentioneaza sa cheltuie pe achizitii bancare din Europa, Asia si Africa de Nord, cel putin un miliard de euro, tintind infiintarea celei mai mari banci islamice. Pasul II este uniunea monetara araba, iar urmatorul, razboiul petro-financiar cu SUA.


..Exista efectul Balassa Samuelson?

ianuarie 9, 2008

Există surprinzător de puţine studii empirice care analizează dacă efectele Balassa-
Samuelson pot explica evoluţia pe termen lung a cursului de schimb real în ţările în curs
de dezvoltare. Studiul de faţă analizează această problemă pe baza unui eşantion de date
panel privind 16 ţări în curs de dezvoltare. Continuarea studiului, aici


Fonds spéculatifs : évolutions et implications pour le système financier,

ianuarie 9, 2008

Momentul în care societatea Long-Term Capital Management (LTCM) a ajuns aproape de
faliment (1998) a pus în evidenţă importanţa sectorului fondurilor speculative pentru sistemul financiar mondial. După acest episod, sectorul a urmărit creşterea şi dezvoltarea sa, continuând să facă obiectul atenţiei speciale din partea autorităţilor şi a comunităţii financiare. Prezentul articol descrie principalele caracteristici ale fondurilor speculative şi analizează evoluţiile recente în acest domeniu. Sunt identificate patru mari tipuri de strategii ale fondurilor speculative:
- Fondurile speculative direcţionale, care încearcă în general să anticipeze mişcările pieţei
şi să ofere randamente corespunzătoare amplorii riscurilor şi să anticipeze efectul de levier. Fondurile „macro” sunt exemplul cel mai elocvent al acestui tip de investire.
- Fondurile speculative nedirecţionale (denumite şi fonduri „de arbitraj” sau „de valoare
relativă”) caută oportunităţile de valoare relativă sau de arbitraj pentru a exploata ecarturile de preţ şi tind să elimine riscul de piaţă.
- Strategiile ce decurg din evenimente (event driven) tind să tragă folos din „situaţia
specifică” a vieţii unei întreprinderi, precum fuziuni, restructurări sau falimente.
- Fondurile de fonduri speculative ( funds of hedge funds, FOHF) investesc într-un anumit
număr de alte fonduri speculative şi au vocaţia de a înregistra o volatilitate mai slabă şi
o relaţie randament/risc atractivă.