Dezavantajele tintirii inflatiei

Un prim dezavantaj este acela ca tintirea inflatiei poate genera o incetinire temporara a cresterii economice prin faptul ca pentru a castiga credibilitate si a-si arata angajamentul ferm fata de reducerea inflatiei, banca centrala poate reactiona prea agresiv la presiunile inflationiste. De asemnea, „privirea inainte” (engl. forward-looking) prin natura sa a strategiei de tintire a inflatiei trebuie sa tina cont de intarzierile in mecanismul de transmisie a politicii monetare si de impactul estimat al deciziilor de politica monetara asupra inflatiei.

Politica monetara trebuie sa fie capabila sa raspunda la deviatiile de la tinta ale previziunilor de inflatie la diferite orizonturi de previziune, astfel incat are nevoie de modele de previziune si instrumente de politica monetara calibrate astfel incat sa se readuca previziunea de inflatie in banda tintei cu o anumita precizie. Datorita acestor incertitudini, tintirea inflatiei poate introduce un dis

Sunt inevitabile ratari ale tintelor de inflatie care pot face dificila obtinerea de castiguri in credibilitate a bancii centrale, credibilitatea fiind un element esential in tintirea inflatiei. De asemenea, pot aparea situatii de instabilitate financiară determinată de fluctuaţia liberă a cursului de schimb, aceasta fiind o preconditie a tintirii inflatiei.

…stire mediafax…

YDNEY, 3 ian (MEDIAFAX) -
Preţul petrolului a depăşit, joi, pentru prima dată, 100 de dolari pe baril, după ce guvernul Statelor Unite a anunţat că stocurile naţionale de ţiţei au înregistrat un declin accentuat, transmite Reuters. Creşterea cotaţiei petrolului peste nivelul de 100 de dolari pe baril are un impact negativ asupra perspectivelor economiei americane, cel mai mare consumator mondial de petrol, care se confruntă deja de problemele pieţei de locuinţe şi a creditelor ipotecare, şi riscă să afecteze, de asemenea, avansul economic în marile state europene

Isarescu poate oferi cadouri de pana la 2.000 de dolari

tot din Regulamentele BNR…

Delegatiile Bancii Nationale a Romaniei conduse de guvernatorul si viceguvernatorii Bancii Nationale a Romaniei, care se deplaseaza in strainatate pot beneficia de o suma in valuta, in vederea acoperirii unor cheltuieli de ordin protocolar. Cuantumul acestor cheltuieli nu poate depasi 2000 dolari SUA/delegatie, in cazul delegatiei conduse de guvernator, si 1000 dolari SUA/delegatie, in cazul delegatiilor conduse de prim-viceguvenator sau viceguvernatori. Decontarea acestor cheltuieli se va face pe baza de acte justificative.

Nu e cam putin, totusi?

lecturi de dimineata :Gillian Tett – Credit derivatives – Financial Times Magazine

Acum 7 ani, instrumentele de credit derivate formau doar o mică nişă de tranzacţii. Anul recut, soldul pe plan mondial al tranzacţiilor cu instrumente de credit derivate era estimat la 12.000 de miliarde USD. Azi, toti se feresc de ele ca de 666…

Pentru finanţişti, multe lucruri au valoare: acţiunile, obligaţiunile, valutele, mărfurile, numerarul, creditele. Secretul instrumentelor financiare derivate este posibilitatea de a avea o parte din valoarea acestor active fără a le deţine în mod concret. Astfel, ele acţionează ca un fel de asigurare. Dacă cineva consideră că va trebui să împrumute o sumă de bani peste şase luni, nu trebuie să facă acest lucru la dobânda valabilă la momentul când a luat decizia şi să păstreze banii timp de o jumătate de an, ci poate să încheie un contract pentru acest împrumut, la o rată a dobânzii care poate fi apoi inclusă în buget.
Ideea care a atras cel mai mult atenţia a fost asocierea instrumentelor financiare derivate cu creditul. Una dintre problemele spinoase pentru agenţii economici este riscul de credit. Ca urmare, băncile au început să analizeze posibilitatea creării unor instrumente financiare derivate care să mizeze pe performanţa obligaţiunilor şi a creditelor. La început, nu se ştia cum să fie stabilit preţul unui astfel de contract şi nici ce formă legală să aibă acesta.

Banca care a introdus inovaţia, JP Morgan, a creat un contract care o proteja în cazul neperformanţei unui coş de obligaţiuni. Contractul stipula ca în cazul neperformanţei uneia
dintre obligaţiuni, un investitor să plătească băncii o compensaţie. În cazul când nu s-a întâmplat a obligaţiunile să fie neperformante, investitorul câştigă pentru că a primit o primă pentru sumarea riscului. Ca urmare, atât timp cât se poate stabili un preţ care să mulţumească toată lumea, banca îşi reduce riscul, iar investitorul dobândeşte un profit. În 1997, JP Morgan a lansat un produs numit Bistro (prescurtare pentru Broad Index Secured Trust Offering), prin care instrumentul derivat al creditului era folosit pentru „curăţirea” bilanţului băncii. S-a pornit de la un coş de credite şi s-a făcut distincţia (în termeni contabili) între riscul teoretic ca aceste credite să devină neperformante şi creditele ca atare. Acest risc de neperformanţă se vindea unei companii „de hârtie”, cunoscută ca vehicul de scop special, care la rândul ei emitea obligaţiunile pe care investitorii să le poată cumpăra. Dacă multe dintre credite devin neperformante, bineînţeles că valoarea obligaţiunilor scade, însă, dacă aceasta nu se întâmplă, obligaţiunile sunt sigure pentru investitori. În orice caz, ideea este că oricine cumpără astfel de obligaţiuni, mizează pe riscul neperformanţei creditelor. În măsura în care tranzacţia este structurată astfel încât să facă obligaţiunile să pară ieftine în raport cu riscul de neperformanţă, investitorii vor gândi că au făcut o afacere bună. Afacerea pare şi mai bună pentru banca care a iniţiat-o. Vânzarea riscului de credit unor noi investitori are implicaţii de cea mai mare importanţă din punct de vedere al reglementării. Normele internaţionale impun băncilor un anumit nivel de rezerve pentru riscul de credit. Dar, vânzând riscul altcuiva, băncile ar putea susţine că nu au nevoie de aceste rezerve. Autorităţile de reglementare au acceptat argumentul, din moment ce din punct de vedere contabil riscul a fost înlăturat. În acest fel, băncile dispun de mai multe fonduri pentru credite. JP Morgan a început să utilizeze Bistro pentru a-şi curăţa propriul portofoliu de credit, pentru ca apoi să ofere acest instrument şi altor bănci. Ulterior, JP Morgan a decis să colaboreze cu rivalii pentru construirea unei infrastructuri care să creeze o piaţă cât mai mare posibilă. Succesul implică şi un cost. Pe măsură ce derivatele de credit s-au răspândit, ele au devenit banale, aşa cum s-a întâmplat cu swap-urile.

ce`am mai citit (II): Marcelo Sanchez – The link between interest rates and exchange rates,

Pornind de la lucrările lui Smets (1997), Smets şi Wouters (1999), Kim şi Roubini (2000) şi Cushman şi Zha (1997), o serie de studii urmăresc să reducă dependenţa de convenţiile de modelare ad-hoc, concentrându-se asupra principalei probleme, cea a distincţiei între variaţiile generate de acţiuni de politică monetară deliberate şi cele generate de disfuncţionalităţi din afara politicii monetare. Calvo şi Reinhart (2001 şi 2002) şi
Eichengreen (2005) au insistat asupra faptului că există diferenţe importante între aceste ţări şi ele dezvoltate. Diferenţele includ prezenţa dolarizării pasivelor, probleme de credibilitate şi un grad înalt de transmisie a efectelor cursului de schimb, precum şi nestaţionarităţi în procesul inflaţionist. Aceste trăsături specifice determină un grad relativ scăzut de flexibilitate a cursului de schimb în cazul economiilor emergente, aşa-numita „teamă de flotare”. Eichengreen modelează lipsa de flexibilitate a cursului de schimb prin analizarea reacţiilor ratei dobânzii în scopul compensării variaţiilor pe pieţele valutare. Efectele bilanţului care duc la creşterea valorii reale în monedă naţională a pasivelor externe au atras în ultimii ani în mod deosebit atenţia specialiştilor, care analizează mecanismele prin care deprecierea monedei naţionale poate avea ca rezultat o restrângere a activităţii economice.

Una peste alta, studiul confirmă: covarianţa între curs şi ratele dobânzii, în funcţie de şocuri adverse ale primei de risc, este negativă pentru deprecierile care duc la expansiunea activităţii economice şi pozitivă pentru cele care duc la restrângerea activităţii economice. Aceasta înseamnă că ratele dobânzii sunt majorate pentru a limita efectul negativ al deprecierilor asupra producţiei reale. În cazul unui şoc negativ de export net, caracteristica dominantă a ratelor dobânzii este previzionarea creşterii lor ca reacţie la şoc, în cazurile când deprecierea cursului de schimb are ca urmare restrângerea activităţii economice, şi a scăderii lor în cazul când deprecierea duce la expansiunea activităţii economice.  În ceea ce priveşte riscul primei de şoc, covarianţa între ratele dobânzii şi cursul de schimb este negativă în cazul deprecierii cu efect expansionist a cursului de schimb, şi pozitivă în cazul contrar. Momentul exact al acestei reacţii a ratelor dobânzii şi a cursului de schimb depinde de natura reacţiei cererii agregate la valoarea monedei naţionale.